Vor traversa mii de kilometri pentru un vot
În urma adoptării sistemului electoral mixt, ponderea votului diasporei a fost micşorată de două ori. Exercitat însă la baştină, votul cetăţenilor aflaţi în străinătate cântăreşte tot atât ca la ultimele alegeri. De aceea mai mulți conaționali de ai noștri, deși sunt plecați de ani buni peste hotare, vor traversa mii de kilometri ca să voteze acasă și să le explice oamenilor procedura de vot, convinși că autoritățile nu au depus suficiente eforturi în acest sens.
Andrei Rudenco a plecat la Londra, Marea Britanie, în vara anului 2015. Un an mai târziu și-a adus aici soția și copiii. Acasă a muncit în domeniul marketingului, la Londra – în alimentația publică. „Aflaţi departe de casă, purtăm mereu în suflet dorul de părinți, rude și prieteni. De fiecare dată când ne întoarcem, avem impresia că Moldova e ca un tren staționat într-un depou, iar cei care îl conduc, în loc să-l urnească din loc, îl trag înapoi”, afirmă Andrei.
Indignat de numărul mic de secții de votare deschise pentru cei peste un milion de cetățeni aflați în străinătate și de atitudinea actualei guvernări față de diasporă, Andrei a decis să voteze acasă.
„Oamenii noștri sunt minunați, dar mulți dintre ei dau dovadă de naivitate acceptând aceste daruri electorale de la socialiști, PD, Șor, în schimbul unui vot. Lumea nu conștientizează importanța votului, că Șor împarte ceasuri, însă le fură timpul, le fură viitorul. Dacă, prin absurd, un partid politic din Marea Britanie ar încerca să împartă cadouri, el imediat ar fi exclus din cursa electorală, iar conducătorii acestuia ar fi trași la răspundere. Din păcate, ceea ce se întâmplă în RM demonstrează că suntem departe de a fi un stat civilizat, european. Îmi doresc ca Moldova să se dezvolte, de aceea vin să votez acasă”, ne mai spune tânărul.
Vitalie Cernăuțeanu, contabil de profesie, a plecat în Germania în 2014. La fel, inițial a plecat singur, apoi și-a adus aici soția și pe cei doi copii. A îmbrățișat diferite profesii până a învățat limba, iar la momentul actual lucrează șofer într-o companie germană. A participat la mai multe proteste organizate în fața Consulatului R. Moldova din Frankfurt, revoltat de furtul miliardului și de modificarea sistemului electoral. Va traversa mii de km ca să voteze la baștină.
„Actuala campanie electorală îmi pare a fi cea mai murdară din istoria RM. Nici chiar pe timpul guvernării comuniste nu se admiteau asemenea fărădelegi. Coruperea alegătorilor prin diferite fundații a atins cote maxime, fără ca cineva să fie tras la răspundere. E inadmisibil să minți un om în sec. 21 cu o sacoșă de merinde ca să-ți dea votul!”, afirmă Vitalie.
Tânărul este convins că actuala guvernare are frică de votul diasporei, de aceea le-au interzis pentru prima oară în istoria RM celor plecați să voteze cu acte expirate, au deschis secții de votare noi în orașe cu puțini moldoveni și au refuzat să dubleze numărul de secții în orașe cu mulți moldoveni, unde la ultimele alegeri au fost create cozi lungi și mulți nu au reușit să voteze. Totodată, au inventat referendumul, ca să tergiverseze procedura de vot. Toate aceste cauze l-au determinat pe Vitalie să vină acasă ca să voteze.
Și-a luat concediu pentru o săptămână și va parcurge o distanță de 4400 de kilometri dus-întors. „Totodată, timp de o săptămână, mă voi implica în campania „Free Moldova”, care are drept scop informarea alegătorilor referitor la procedura de vot. Din păcate, deși au modificat sistemul de vot, autoritățile au introdus referendumul, nu s-au prea obosit să creeze niște spoturi de informare în care să explice procedura de votare”, precizează Vitalie.
Chiar dacă este plecat de ani buni, urmărește cu mult interes tot ce se întâmplă în viața politică de la Chișinău.
„Alegerile din 24 februarie, curent, reprezintă șansa noastră de a pune capăt hoției și acestui regim autocrat. Doar dacă vom fi un stat cu adevărat democratic, care va începe să prospere economic, vom avea parte de salarii decente, vom reduce exodul populației, bătrânii nu vor fi nevoiți să vândă pe la colțuri de stradă ultimele lucruri din casă pentru a supraviețui”, mai spune tânărul.
Și Tatiana Crețu, stabilită de opt ani în Spania, va veni la Chișinău să voteze.
„Am hotărât să vin să votez acasă, nu pentru că ar fi la modă să fii antisistem, ci pentru că actualul regim a întrecut orice limită în a-și ignora și a-și bate joc de propriii cetățeni. Pentru mine este important să arăt că noi nu am obosit, dacă ei cred cumva asta. Sunt realistă și știu că Moldova este departe de a putea fi considerată un stat european. Valorile europene nu sunt luate în calcul de autoritățile de la Chișinău. Guvernarea te fură și te minte în cel mai josnic mod. Vin acasă cu speranța că vom schimba această stare de lucruri”, spune tânăra care apare cu un spot video pe internet în care îi îndeamnă și pe alți cetățeni din diasporă să se mobilizeze pentru a vota acasă.
Mai mulți experți în politici publice de la Chișinău sunt de părere că, exercitat la baştină, votul cetăţenilor aflaţi în străinătate cântăreşte tot atât ca la ultimele alegeri şi ar putea să aibă un rol decisiv în lupta pentru democraţie la alegerile din 24 februarie.