„We Are The Champions”. Echipa feminină de spadă este campioană europeană la Montreux. Brânză, Gherman, Pop şi Dinu au învins în finală Estonia, 45-35. Aur lângă statuia lui Freddie Mercury

Imagine implicită

spada roEchipa feminină de spadă a câştigat marţi, medalia de aur la Campionatul European de scrimă, ce are loc la Montreux (Elveţia). Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman şi Loredana Dinu au învins în finala competiţiei Estonia, cu 45-35, la finalul unui meci pe care elevele lui Dan Podeanu l-au controlat în totalitate. Medalia de bronz a fost cucerită de Italia, care a învins Suedia, cu 45-34.

Ana Maria Brânză a deschis pe planşă, finala pentru România. Vicecampioana olimpică de la Beijing a fost şi autoarea desprinderii României pe tabelă, tricolorele preluând practic conducerea din prima repriză, ca să domine până la final.

Cele două Simone, Pop şi Gherman au „înţepat” bine, ca România să se desprindă, la finalul reprizei a cincea, la 6 puncte, 16-10. Estoniencele au încercat să ţină pasul, însă nu au reuşit să se apropie la mai mult de două puncte de elevele lui Dan Podeanu, în cele nouă reprize.

Finala a fost închisă de Simona Gherman, care şi-a dominat adversara, pe Embrich, pentru a puncta de 12 ori. Loredana Dinu a fost rezerva echipei, însă spadasina originară din Craiova a contribuit la calificarea României în finală, după ce a recuperat senzaţional, în semifinala cu Suedia. Campioanele europene vor sosi mâine în ţară.

Sursa:prosport.ro