Zborul MH17: Avionul ce transportă primele rămășițe ale victimelor va sosi miercuri în Olanda

Imagine postare

ukraineAvionul ce transportă primele rămășițe pământești ale victimelor catastrofei aviatice produse joia trecută în estul Ucrainei va sosi miercuri în Olanda, a asigurat marți premierul olandez Mark Rutte, relatează AFP.

“Mâine, primul avion (ce transportă rămășițele) va pleca spre Eindhoven”, în sudul Olandei, a declarat premierul, în cursul unei conferințe de presă. Avionul va ateriza la Eindhoven, în sudul Olandei, unde rămășițele pământești vor fi transportate spre o bază militară la Hilversum, sud-est de Amsterdam, la aproximativ 100 kilometri de aeroport.

„De îndată ce o victimă va fi identificată, familia va fi informată cu prioritate și nimeni altcineva. Uneori aceasta merge foarte repede, alteori poate dura săptămâni sau chiar luni”, a menționat premierul olandez.

Trenul cu camere frigorifice ce a transportat corpurile neînsuflețite ale pasagerilor zborului MH17, doborât la 17 iulie probabil de o rachetă sol-aer, a sosit marți, chiar înainte de prânz, la Harkov, oraș din estul Ucrainei.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbușit, joia trecută, în estul separatist al Ucrainei, provocând moartea a 298 de oameni, dintre care 193 de olandezi.

sursa: realitatea.net