Ziua internațională a tineretului

Imagine implicită

tineriZiua internațională a tineretului este marcată anual, la 12 august, începând din 2000. Ea reprezintă o ocazie de a susține eforturile tinerilor pentru promovarea păcii, a drepturilor și libertăților omului și a solidarității.

Tema propusă pentru 2015 subliniază necesitate implicării tinerilor în activitățile civice. Participarea tinerilor la viața socială, politică, economică a societății este esențială pentru realizarea unei dezvoltări durabile a societății umane, se menționează pe pagina ONU dedicată zilei în acest an, www.un.org.

În acest an, prin mesajul său secretarul general al Națiunilor Unite, Ban Ki-moon, transmite liderilor din întreaga lume să adopte o viziune nouă, îndrăzneață, pentru dezvoltarea durabilă, prin angajarea tinerilor în acțiunile prioritare ale societății umane, aceștia constituind o forță foarte importantă și deloc neglijabilă în condițiile în care lumea se schimbă cu o viteză fără precedent. În încheierea mesajului îndemnul este pentru „a sprijini tinerii în crearea unui viitor în care planeta noastră să fie protejată și toți oamenii să trăiască în demnitate”.

În prezent, Programul mondial de acțiune pentru tineret joacă un rol important în dezvoltarea tinerilor. Acesta se concentrează pe măsurile de consolidare a capacităților naționale în domeniul tineretului, pentru creșterea numărului și calității oportunităților disponibile pentru tineri în vederea participării depline, eficiente și constructive în dezvoltarea societății. Programul Națiunilor Unite privind tineretul prevede o serie de activități de promovare a dezvoltării tineretului, inclusiv sprijinirea interguvernamentală de elaborare a politicilor pentru tineret.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat la 17 decembrie 1999, prin Rezoluția 54/120, recomandarea făcută de către Conferința mondială a miniștrilor responsabili pentru tineret (Lisabona, 8-12 august 1998), de a marca Ziua Internațională a Tineretului la 12 august.

Potrivit statisticilor ONU, persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani reprezintă, în prezent, aproape jumătate din populația globului, care este de aproximativ 6,45 de miliarde. Până în 2050 se estimează că populația va atinge cifra de 8,9 miliarde, iar numărul persoanelor în vârstă de cel puțin 60 de ani se va mări de aproape patru ori, ajungând la aproximativ 1,9 miliarde. Astfel, la mijlocul acestui secol, populația globului va fi formată din tineri și vârstnici în proporții aproape egale.

Sursa:agerpres.ro