Ziua internațională pentru dreptul la adevăr, privind încălcări ale drepturilor omului și pentru demnitatea victimelor

Imagine implicită

ONUAdunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 24 martie drept Ziua internațională pentru dreptul la adevăr privind încălcări grave ale drepturilor omului și pentru demnitatea victimelor, la 21 decembrie 2010.

Un studiu realizat în 2006 de Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a concluzionat că dreptul la adevăr cu privire la încălcări grave ale drepturilor omului și ale legislației în domeniu este un drept inalienabil și autonom, legat de datoria și obligația statului de a proteja și garanta drepturile omului, de a efectua investigații eficiente și de a asigura remedii și compensații. Studiul evidențiază că dreptul la adevăr se traduce prin cunoașterea completă a adevărului despre producerea evenimentelor, circumstanțele specifice, persoanele implicate, precum și motivele pentru care au fost săvârșite faptele.
Într-un raport asupra dreptului la adevăr, publicat în 2009, Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a identificat cele mai bune practici pentru implementare.

”Să ne luăm din nou angajamentul să ajutăm victimele, rudele lor și societatea, ca întreg, pentru a îndeplini dreptul la adevăr și pentru a-i proteja pe cei care luptă pentru triumful adevărului”, a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, la proclamarea Zilei internaționale.

Potrivit ONU, scopul marcării acestei zilei este să onoreze memoria victimelor încălcărilor grave și repetate ale drepturilor omului și să promoveze importanța dreptului la adevăr și justiție, să aducă un omagiu celor care și-au dedicat și pierdut viețile în lupta pentru răspândirea și protejarea drepturilor omului.

De asemenea, evenimentul promovează recunoașterea impactului activității și valorilor dovedite de arhiespiscopul Oscar Arnulfo Romero, din El Salvador, asasinat la 24 martie 1980, după ce a denunțat încălcări ale drepturilor omului în cazul celor mai vulnerabile populații și a apărat principiile de protecție a vieții, a promovat demnitatea umană și opoziția față de toate formele de violență.
Prin adoptarea rezoluției, Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele membre, organizațiile internaționale și din societatea civilă, respectiv cetățenii să sărbătorească această Zi internațională acordându-i atenția adecvată.

Sursa:hotnews.ro