După adoptarea rezoluției de către Parlamentul European privind sistarea asistenței microfinanciare și bugetare pentru R. Moldova, Guvernul de la Chișinău și-a dat arama pe față, consideră deputatul român Matei Dobrovie.

„Premierul Pavel Filip a demonstrat foarte clar prin ultimele sale declarații că, la bază, Guvernul pe care îl conduce este anti-UE și ar prefera să renunțe la aspirațiile de integrare europeană, decât să fie criticat sistemul oligarhic pentru subjugarea tuturor instituțiilor”, a declarați legislatorul USR.

Partidul Democrat condus de Vladimir Plahotniuc nu a fost niciodată pro-european, iar în toți acești ani a manipulat opinia publică astfel încât să câștige capital electoral de pe urma moldovenilor care cu adevărat își doresc integrarea europeană a Republicii Moldova, a continuat Matei Dobrovie.

„Noua tactica a PD-ului este să discrediteze UE prin manipulări și minciuni. Premierul Filip a mințit că sistarea asistenței microfinanciare lovește copiii din grădinițele și școlile din R. Moldova când, de fapt, Comisia Europeană nu furnizează aceste fonduri pentru un sector identificat, ci la bugetul general a țării. Această manipulare a fost demontata de societatea civilă de la Chișinău, care este pro-europeană și dedicată procesului de europenizare a Republicii Moldova”, a menționat legislatorul român.

Totodată, Matei Dobrovie a reiterat că „România ar trebui să susțină societatea civilă și mass-media independentă, nu Guvernul oligarhic de la Chișinău”. „Vă reamintesc că europarlamentarii PSD s-au opus adoptării rezoluției Parlamentului European, susținând feroce Guvernul de la Chișinău”, a spus deputatul de la București.

Sursa:jurnal.md

(39 accesari)