La 7 noiembrie 1989, aşa cum se întâmpla în fiecare an, se aniversa cu tam-tam „Marea Revoluţie Socialistă”. Din Moscova până la Alma Ata, din Chi­şinău la Duşanbe, „oamenii mun­cii” din prima „patrie a socialismului” defilau pe bulevardele centrale, în cinstea evenimentului. 

Poli­tru­cii locali, secondaţi de emisarii Krem­linului, aduceau osanale „marelui Ilici”. Piesa de rezistenţă a demonstraţiilor era însă parada Armatei Roşii. Pentru prima oară în istoria URSS-ului, la Chişinău, românii au oprit defilarea soldaţilor. Atunci tancurile au făcut stânga-mprejur şi s-au întors în cazarmă.

Printre curajoşii care s-au pus în faţa turelelor s-a aflat şi Vasile Năstase, la acea dată membru în condu­cerea Frontului Popular. Pentru îndrăzneala sa, a plătit cu 2 săp­tă­mâni de spitalizare. Despre gestul său temerar, dar şi despre alte istorii din anii „revoluţiei de catifea”, cum o nu­meşte, a relatat, în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, Vasile Năstase.

AMENDAT PENTRU PICHETARE

A ocupat, în trecut, diferite funcţii în presă. A debutat înainte de 1989, la publicaţia „Tineretul Moldovei”, scriind apoi la „Glasul”. A fost ales în pri­mul Parlament al Republicii Mol­dova, deţinând recordul de cel mai tânăr deputat, la 25-26 de ani. După obţi­nerea independenţei a mai lucrat la „Glasul Naţiunii” (redactor şef) şi Euro TV Chişinău (director). Din 2008, este directorul postului „Radio 10”, care emite integral în limba ro­mână.

„Fac parte dintr-o generaţie care a avut norocul să termine facultatea în mo­mentul în care a început perestroika, spune ziaristul. Noi am intrat într-o altă fază, mai puţin cenuşie decât cea în care au activat, înaintea noastră, Gheorghe Ghimpu, Ion Ha­dâr­că, Nicolae Dabija şi alţii. Ei s-au for­mat într-o perioadă mai complicată.

Eu am fost repartizat să muncesc la publicaţia «Tineretul Moldovei» şi am muncit acolo până în 1989, după care, la indicaţia regretatului Ion Vatamanu, scriitor, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, am acceptat să lucrez alături de el, cu Leonida Lari şi alţi scriitori care au fondat publicaţia «Glasul»”.

A fost cooptat şi în organizaţiile politice reformiste ale românilor din Chişinău. Atunci a suferit pentru prima oară „rigorile legii”. „Primele noastre confruntări cu sistemul au fost atunci când am început piche­tarea Comitetului Central al Partidului Comunist din RSSM pentru a ni se publica programul Mişcării Demo­crate pentru Susţinerea Restruc­turării, îşi aminteşte Vasile Năstase.

Nu s-a publicat în nici un ziar, deşi ni s-a promis. Am avut primul proces judiciar împreună cu Ala Mândâcanu, Alexandru Brodski (un scriitor evreu de origine, care a emigrat ulterior în Israel). Am fost duşi la Judecătoria sectorului Buicani, unde am fost ju­decaţi. Am plătit o amendă, pentru că la vremea respectivă nu exista instituţia pichetării. În consecinţă nu puteau să ne condamne mai mult, pentru că nu aveau baza juridică.”

„ANIVERSARE” CU COMOŢIE CEREBRALĂ

La 7 noiembrie, alături de colegii din Frontul Popular (fosta Mişcare Democrată pentru Susţinerea Res­tructurării), a demonstrat împotriva tancurilor sovietice. A ajuns, ca şi alţii, de la paradă la spital. „Oficia­lităţile au încercat să organizeze o manifestare sovietică, cu o paradă militară în actuala Piaţă a Marii Adunări Naţionale, fosta Piaţa Biruinţei.

Pe atunci, eu făceam parte din Comitetul Executiv al Frontului Popular. Cu o zi înainte ne-am întrunit şi am discutat dacă să participăm sau nu la contracarea acestei manifestaţii sovietice. Am decis să participăm. În acea zi, dis-de-dimineaţă, ne-am întâlnit la Universitatea din Chişinău, unde era concentrată tehnica militară, am blocat-o, stradă cu stradă, au avut loc chiar lupte de stradă. Sigur, nu s-au tras gloanţe, dar multă lume a fost rănită. Mulţi participanţi au suferit comoţii cerebrale, inclusiv eu. În acea seară am fost internat la Spitalul nr. 3, din sectorul Răşcani al Capitalei, unde am stat timp de două săptămâni.

Dar ceea ce am reuşit atunci este că tehnica militară nu a mai ajuns în piaţă, a trebuit să cotească pe un bulevard adiacent şi să se deplaseze către locul de dizlocaţie permanentă. A fost o mare victorie a noastră, pentru că ne-am confruntat nu numai cu un sistem ideologic-politic de partid, dar şi la modul direct, cu militarii care erau plasaţi în acea perioadă în Moldova. Sigur că printre soldaţi erau comandanţi de tancuri şi tanchete, din Caucaz, din Armenia, Georgia, care, într-un fel sau altul, în mod tacit, ma­nifestau o atitudine favorabilă pentru mişcarea noastră. Şi în ţările lor de baştină exista acest proces.”

La trei zile după evenimentele de pomină din piaţa centrală a Chişinăului, s-au petrecut alte incidente, mai grave, la Ministerul de Interne. Despre acestea, Vasile Năstase a aflat de pe patul spitalului: „După acele manifestări din 7 noiembrie au urmat altele. Pe data de 10 noiembrie a avut loc un incident la Ministerul de Interne.

Cred că a fost o provocare, pentru că atunci s-a dat foc clădirii ministerului, atunci au fost oameni bătuţi cu bestialitate de forţele cu destinaţie specială. Ministru de Interne era chiar V. Voronin, iar unul dintre adjuncţii lui, colonelul Jukov, dacă nu mă înşel, dăduse indicaţii ca să se tragă în plin asupra mulţimii care asedia Ministerul de Interne. Asta după ce fuseseră reţinuţi nişte patrioţi din acea perioadă. Din ceea ce mi-au povestit colegii mei, am înţeles că a fost o provocare pentru a facilita schimbarea liderului comunist Simion Grossu cu un cunoscut activist de partid, Piotr Lucinschi. Şi aşa s-a întâmplat, pe 11 noiembrie.”

ZIARE TRANSPORTATE CU AUTOCISTERNA DE VIN

Între frontişti moldoveni şi cei baltici se stabiliseră, încă de la început, relaţii de colaborare. Cu ajutorul lituanienilor şi a letonilor s-au publicat ziare cu grafie latină. „Atunci când s-a constituit Mişcarea pentru Susţinerea Restructurării, ea s-a format după un model baltic. În 1988, regretatul Andrei Vartic fusese acolo şi venise cu anumite documente, acte de constituire, pe care noi le-am tradus.” O amintire personală, puternică, o aventură, îl leagă de prietenii baltici.

„În ţările baltice am fost atunci când a trebuit să aducem publicaţia «Deştep­tarea». Acolo se folosea grafia latină. Balticii au fost stindardul revoluţiei din acea perioadă. Ei au creat primul front popular, Saiudis, din fostul spaţiu sovietic, ei au pus problema independenţei. Am stabilit contacte foarte serioase cu aceste ţări, în special cu Lituania, unde situaţia demografică era mai bună în favoarea băştinaşilor. În 1988, am plecat acolo, pentru a lua numerele 1-3 ale revistei. Am plecat cu şapte autoturisme, pe care le-am umplut, pentru a putea aduce cât mai multe ziare la Chişinău. Şi eram urmăriţi de organele de securitate şi de miliţia sovietică.

În mod deliberat, încălcam regimul de viteză pentru a se opri prima maşină, în care nu se aflau ziare. Plăteam amenda, dar celelalte maşini treceau nestingherite. Aşa am adus publicaţiile la Chişinău. La marginea republicii le-am schimbat într-o autocisternă de cărat vin. Le-am ascuns la cineva acasă. Iar duminică, când a avut loc mitingul, le-am dat fiecărui participant. Sigur că am trăit o experienţă de nedescris, nişte lucruri absolut fantastice. Acum nici nu îmi vine a crede că am trăit această experienţă. Am văzut şi solidaritatea celor din ţările baltice, şi curajul de care au dat dovadă colegii mei cu care am călătorit. Publicaţiile «Deşteptarea», «Glasul», «Literatura şi arta» au ajutat la culturalizarea populaţiei noastre.”

ALĂTURI DE ROMÂNI, LA REVOLUŢIE

În decembrie 1989, românii de peste Prut urmăreau cu mare atenţie evenimentele de la Timişoara şi Bucureşti . Liderii Frontului Popular au trimis atunci alimente şi medicamente în România. „Ne aflam la primul sediu al Frontului Popular, la Uniunea Scriitorilor, la Muzeul de literatură, spune directorul Radioului 10. La câteva zile de la declanşarea revoluţiei din România, noi, ziariştii, activiştii Frontului, am colectat medicamente, produse alimentare. Am adunat o garnitură de tren cu care am plecat. Eram împreună cu Anatol Şelaru, Iurie Roşca, Sergiu Burcă şi Nicolae Răileanu. Am plecat la Iaşi, am descărcat garnitura cu medicamente şi alimente, chiar am fost la o grădiniţă din oraş.

Peste câteva zile am plecat la Bucureşti, împreună cu scriitorul Liviu Antonesei şi am văzut ceea ce s-a întâmplat, revoluţia în direct. Era cred 24-25 decembrie. Am fost cazaţi la hotel Majestic. Îmi amintesc de doamnele care erau acolo, care ne-au rugat să stăm cu ele, pentru că le era frică. Am băut multă cafea în acea noapte. Ştiu că a doua zi am mers la Televiziunea Română unde am luat cuvântul în direct. Eu personal am vorbit despre faptul că susţinem revoluţia română, ne închinăm în faţa tine­ri­lor care au declanşat-o şi că spe­răm la un viitor comun al celor din România şi Moldova. Vorbisem şi la Iaşi, în Piaţa Sfatului. Atunci s-a spus lozinca „Jos hotarul de la Prut!”

sursa: jurnalul.ro

https://www.youtube.com/watch?v=5nNusQgBaqk