Un panou cu inscripția „Slujesc țării și poporului, nu dictatorului” a fost instalat la Chișinău, la intersecția dintre străzile Ismail și Hâncești. Potrivit grupului Free Moldova de la Londra, ideea face parte dintr-un  șir lung de acțiuni  pe care diaspora le va întreprinde în luna august acasă. 

„Panoul a fost gândit și implementat de Celula de Rezistență FreeMoldova de la Londra și este amplasat acolo pentru cel puțin 30 zile, sperăm că dacă autoritățile vor să vină cu o replică la mesajul nostru, o să o facă civilizat și nu prin vandalizarea lui. Suntem în contact cu celelalte Celule de Rezistență din diaspora și sunt mari șanse ca și ei să amplaseze câteva panouri cu mesaje asemănătoare. Sperăm că acesta panou îi va motiva odată în plus. Scopul este să sensibilizăm forțele de ordine, astfel încât pe 26 august să treacă de partea poporului.

Totodată, dorim să transmitem un mesaj către toate autoritățile de la orice nivel să nu facă jocul dictatorului pitic și să nu apere sistemul care stă sa cadă dintr-un moment în altul, ci să fie de partea poporului, de partea dreptății. În aceeași ordine de idei, dorim să transmitem un mesaj de încurajare tuturor cetățenilor R. Moldova, să le spunem că noi le suntem alături și că vom lupta împreună până la capăt. Veniți cu toții pe 26 August la protest și veți vedea cât de mare, unită și organizată este Diaspora. Noi vom fi acolo cu orice preț”, spun reprezentanții grupului FreeMoldova de la Londra.

Urmare a invalidării alegerilor pentru funcția de primar al capitalei, Comitetul Mișcării de Rezistență Națională „ACUM” a anunțat anterior că va întreprinde acțiuni pașnice de nesupunere civică împotriva dictaturii atât în localitățile din țară, cât și în diaspora, acțiuni care vor culmina pe 26 august, curent cu Adunarea Generală a Cetățenilor.

Sursa:zdg.md

(149 accesari)