Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, continuă să mintă în privința încrederii cetățenilor Republicii Moldova în sistemul moldovenesc de justiție.

Cebotari afirma la începutul lunii septembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, că cetățenii moldoveni ar avea tot mai multă încredere în justiție, depășind chiar și Lituania la acest capitol

Independent.md a demonstrat însă că afirmațiile lui Cebotari erau extrem de departe de adevăr, iar lituanieinii, chiar și în condițiile unui stat cu o presă mult mai liberă decât cea din Republica Moldova, au o încredere dublă în sistemul de justiție din țara lor.

Astfel, potrivit ultimului Eurobarometru, cel mai reprezentativ sondaj la nivelul Uniunii Europene, realizat în luna aprilie a anului 2017, 46% din lituanieni au încredere în justiția din țara lor, față de 2% (mare încredere) și 22% (oarecare încredere), situația în cazul Republicii Moldova, potrivit Barometrului Opiniei Publice realizat tot în aprilie 2017.

Cebotari persistă în minciună

Joi, Cebotari a participat la o emisiune la TVR, în cadrul căreia a fost întrebat de ce face afirmații nefondate. Acesta a insistat că ar avea dreptate, iar după ce i s-au adus datele din Eurobarometru, a început să se bâlbâie, spunând că, de fapt, ar fi vorba despre Letonia.

Sursa:independent.md

(41 accesari)