Administrația de Stat a Drumurilor are un nou director: Cine e Sergiu Bejan
Sergiu Bejan este noul director al Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor.
Acesta a fost prezentat colectivului de către Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, transmite Știri.md.
Potrivit lui Spînu, Sergiu Bejan are o vastă experiență în proiectarea drumurilor și podurilor, este expert tehnic atestat la capitolul B. 3a, b, 4, 7, 8, C. în domeniile construcții rutiere și feroviare.
De asemenea, a absolvit și obținut titlul de doctor în inginerie mecanică la Universitatea ”Dunărea de Jos Galați” Facultatea de Mecanică din Brăila, Romania și a publicat peste 25 de articole și publicații științifice. Acesta a participat în calitate de inginer șef de proiect domeniul „Construcții Rutiere” la peste 60 de obiecte a drumurilor naționale din Republica Moldova și România.
„De astăzi, domnul Bejan preia un domeniu care necesită, cu atenție, monitorizat, dezvoltat și pus la punct – fără mită, fără a face favoruri cuiva. Aveți toată încrederea noastră! Baftă multă!
În cadrul ședinței, am profitat de ocazie și am venit cu câteva priorități pe termen scurt:
– Să facă regulă și să aibă grijă de acostamentele drumurilor
– Să fie vopsite calitativ și regulat marcajele rutiere
– Să propună un plan de plasare a indicatoarelor de informare și de securitate pe drumurile naționale și regionale”, a scris Spînu.