Asociația Dezvoltatorilor Industriali și Logistici: Primul Forum Imobiliar din Republica Moldova – Real Estate Forum 2021 Ⓟ
Toamna începe cu un eveniment grandios – Asociația Dezvoltatorilor Industriali și Logistici (ADIL) vă invită la Primul Forum Imobiliar din Republica Moldova – Real Estate Forum 2021.
Evenimentul va avea loc pe 3 și 4 septembrie, fiind organizat de Asociația Dezvoltatorilor Industriali și Logistici (ADIL) și Asociația Națională a Investitorilor Imobiliari (NAREI), cu susținerea Guvernului RM, Agenției de Investiții „Invest Moldova”, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Camerei de Comerț Belgia Luxemburg România Moldova (BLRMCC) și a liderilor din domeniul imobiliar.
Mai multe detalii despre eveniment, dar și despre ADIL Moldova, oferă Președintele ADIL, Sergiu Gobjilă:
– Care este misiunea ADIL Moldova?
• Asociația ADIL Moldova are misiunea de a reprezenta sectorul imobiliar din domeniul industrial și logistic din țara noastră. Dezvoltarea acestui sector este primordială în dezvoltarea economiei, pentru crearea locurilor de muncă, mărirea fluxurilor de mărfuri, plăți și taxe etc. Prioritatea ADIL Moldova este să contribuie la acest proces, utilizând cele mai bune practici locale și internaționale.
– Cum a apărut ideea organizării Primului Forum Imobiliar din Republica Moldova?
– Ideea a apărut în cadrul colaborării cu Agenția de Investiții „Invest Moldova”, din subordinea Guvernului. Aceasta lucrează continuu la promovarea Republicii Moldova, atragerea investitorilor străini și susține dezvoltarea domeniilor importante ale economiei țării, ca ICT&BPO, AgriFOOD, Automotive, Textile, Energie Regenerabilă etc.
Ne bucurăm nespus de mult că și Industria de Imobiliare (construcții, dezvoltare, brokeraj etc), dispune de suport din partea Guvernului, aceasta fiind vitală în dezvoltarea fiecărui domeniu al economiei.
– Care este scopul Real Estate Forum?
– Avem scopul de a dezvolta relațiile dintre cei mai importanți actori din domeniul imobiliar pentru a susține creșterea acestei industrii. Anume din acest motiv, vom aduna în cadrul evenimentului companiile și organizațiile ce activează în următoarele domenii: Construcție și Dezvoltare; prestatori de servicii din domeniul imobiliar: brokeri, experți, cosultanți; investitori imobiliari; instituții financiare etc.
Suntem siguri că organizarea acestui eveniment va duce la îmbunătățirea dialogului dintre companiile din domeniul imobiliar și autorități, dar și la atragerea noilor jucători de talie internațională, pe piața imobiliară din Republica Moldova. Odată cu aceștia, vor apărea noi standarde și tehnologii, foarte importante pentru infrastructură, mediu și bunăstarea cetățenilor.
– Unde se va desfășura evenimentul?
– Primul Forum Imobiliar din Republica Moldova va avea loc pe 3 și 4 septembrie, în incinta Digital Park. Îndemnăm toți doritorii să se înregistreze pe site-ul refmoldova.com. Tot pe această platformă găsiți agenda evenimentului pentru cele două zile.
Din cauza situației epidemiologice, locurile Offline sunt limitate, fiind rezervate în special speakerilor, dar evenimentul poate fi vizionat prin live stream din orice colț al lumii.
– Cine sunt speakerii care participă la Forum?
– Sunt mulți speakeri care ne vor onora cu prezența, printre care dl Andrei Spânu – Viceprim-Ministru, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale; dl Sergiu Gaibu – Ministrul Economiei; dl Ion Ceban – Primarul Municipiului Chișinău; dna Elena Oleinic-Slivinschi – Director General Adjunct al Agenției de Investiții „Invest Moldova”; speakeri de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și alți reprezentanți ai companiilor și organizațiilor internaționale și ai liderilor din domeniu.
– Ce mesaj aveți pentru cei care doresc să adere la ADIL?
– Le transmit să fie siguri că în cadrul acestei asociații vor găsi parteneri de încredere și soluții pentru dezvoltare. Suntem pregătiți să cooperăm cu companiile din domeniul Industrial și Logistic, așa că așteptăm cererile și întrebările acestora la [email protected]. Suntem deschiși pentru orice colaborare.