Bacău: Accident la Răcăciuni; şapte persoane decedate
Un accident grav s-a produs duminică dimineaţă pe DN2 Bacău – Adjud, la ieşire din localitatea Răcăciuni, în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz în care se aflau 15 persoane. Şapte persoane au decedat în accident, fiind vorba de 5 adulţi şi 2 copii, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu.
„Sunt 12 persoane implicate, 7 decedate (5 adulţi şi 2 minori), 5 transportate la Spitalul de Urgenţă Bacău – 1 minor şi 4 adulţi”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău. În autoturism erau cinci persoane – 2 adulţi şi 3 minori, iar în microbuz 7 persoane adulte.
Autorităţile din Bacău au declanşat planul roşu de intervenţie în urma accidentului. Potrivit IGSU, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la faţa locului salvatorii de la nivelul judeţului Bacău intervin cu 1 autospecială de descarcerare, 1 autospeciala de stingere, 5 ambulanţe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple şi 6 ambulanţe ale serviciului judeţean de ambulanţă.
În sprijin au fost alocate 1 autospecială de transport personal şi victime multiple de la ISU Galaţi, iar de la ISU Vrancea 1 autospecială de descarcerare grea, 1 autospecială de stingere şi 1 ambulanţă SMURD. De asemenea, a fost solicitat şi elicopterul SMURD.