Bogdan Aurescu: Toţi au aşteptări mari de la noul Guvern al R. Moldova. România va fi alături
Victoria forţelor pro-europene e o oportunitate fără precedent pentru Republica Moldova de a se apropia de Uniunea Europeană, iar România va rămâne cel mai importat avocat al Republicii Moldova la Bruxelles.
O spune ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, aflat într-o vizită oficială la Chișinău. Potrivit oficialului, proiectele de interconectare energetică rămân prioritare pe agenda Chişinău-Bucureşti, transmite IPN.
Victoria unei forţe politice proeuropene, reformatoare şi democratice este salutată de Guvernul de la Bucureşti. Potrivit ministrului român de Externe, România va oferi sprijin noului Executiv în lupta cu corupţia şi în implementarea proiectelor de relansare economică.
„Pentru România este de interes strategic ca Republica Moldova să fie stabilă, democratică, cât mai aproape de valorile europene. pentru că acestea sunt valorile pe care noi le împărtăşim şi suntem convinşi că este în beneficiul direct al cetăţenilor RM, ca tot ce se petrece în RM să se petreacă într-o logică democratică. Credem că această evoluţie politică este în favoarea RM. Cetăţenii au aşteptări mari, imediate, de asta noul Guvern va trebui să livreze rezultate foarte rapid. Însă noul Guvern nu va fi singur, România va fi alături de Republica Moldova”, a spus Bogdan Aurescu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Potrivit şefului diplomaţiei române, proiectele de interconectare energetică demarate anterior vor avea continuitate. În acelaşi timp, vor fi puse în aplicare proiecte noi care să asigure dezvoltarea economică a ţării.
„Intenţionăm să continuăm proiectele de interconectare strategică în domeniul energetic, în domeniul transporturilor. Mă refer la repararea podurilor peste Prut, la construcţia de noi poduri, construcţia interconectării de electricitate între cele două ţări. Isaccea-Vulcăneşti-Chişinău este un proiect prioritar pentru noi. Finalizarea lucrărilor care să permită ajungerea la capacitatea deplină de până la 6 mln de m3 pe zi pentru gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău”, a spus Bogdan Aurescu.
Uniunea Europeană este interesată ca în vecinătate sa estică să existe prosperitate, şi previzibilitate, spune Aurescu.
„Este o oportunitate şi pentru Uniunea Europeană. UE încearcă să acţioneze tot mai mult la nivel global, ca un actor global. Dacă UE nu reuşeşte să fie influentă în propria ei vecinătate, cu siguranţă nu va putea fi cu adevărat un actor global. Această oportunitate, generată de rezultatul alegerilor din Republica Moldova, trebuie să fie fructificată de UE printr-o asistenţă consistentă, prin sprijin care nu înseamnă abandonarea condiţionalităţilor, ci sprijin pentru realizarea acestor condiţionalităţi”, a mai spus Aurescu.
Vizita ministrului român de Externe la Chişinău este prima vizită a unui oficial european în Republica Moldova după anunţarea rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie.