BREAKING NEWS Talibanii au intrat în Kabul. Ambasada SUA, evacuată cu elicopterul. Ministrul de Interne: Va fi un transfer pașnic de putere

Imagine implicită

Talibanii au intrat duminică în capitala Kabul, ultimul oraș important care rămăsese sub controlul forțelor guvernamentale afgane.

ACTUALIZARE 14.53 Străzile din Kabul sunt blocate de mii de mașini prinse în ambuteiaje. Locuitorii orașului sunt speriați și nu știu ce să facă, instituțiile sunt închise, paza pe străzi lipsește.

ACTUALIZARE 14.10 Papa Francisc a făcut duminică apel la dialog pentru încheierea conflictului din Afganistan, pentru ca oamenii să poată trăi în pace.

„Mă alătur îngrijorărilor unanime privind situația din Afganistan. Rugați-vă alături de mine pentru pace, pentru ca vocea armelor să tacă și să fie găsită o soluție la masa dialogului”, le-a spus el duminică credincșioșilor și turiștilor din Piața Sf. Petru de la Vatican, potrivit Reuters. 

„Numai în acest fel poporul martirizat – bărbați, femei, bătrâni, copii – se poate întoarce acasă și trăi în siguranță și respect reciproc”, a mai transmis suveranul pontif.

ACTUALIZARE 12.58 O delegație a talibanilor a început negocieri cu guvernul afgan la palatul prezidențial de la Kabul, scrie Al Arabiya

Tot Al Arabiya susține că președintele Ashraf Ghani va abdica în orele următoare, citând unele surse.

Transferul de putere se va face în mod pașnic, potrivit Ministerului de Interne, citat de Al Arabiya.

BBC scrie că ministrul afgan de Interne a apărut într-o înregistrare video la postul Tolo TV, spunând că va fi „un transfer pașnic de putere” către un guvern de tranziție. El a mai spus că orașul Kabul nu va fi asediat.

ACTUALIZARE 12.15 O sursă din partea talibanilor a confirmat pentru Al Jazeera că insurgenții au intrat în Kabul.

Sursa citată „a spus că liderii lor le cer oamenilor să fie calmi, pentru că vin cu un mesaj de pace”, a declarat Charlotte Bellis, corespondent Al Jazeera la Kabul.

„A spus că nu avem intenția de a lupta, că sediile guvernamentale sunt în siguranță și că au primit instrucțiuni ca, dacă oamenii vor să părăsească orașul, să li se permită”, a mai precizat corespondentul Al Jazeera.

ACTUALIZARE 11.45 Personalul ambasadei SUA de la Kabul este evacuat cu elicopterul, scrie Reuters.

Informația este confirmată de corespondentul Washington Post.

digi24.ro