„Casa cu un om” – premieră mondială la Festivalul Serile Filmului Românesc
Cea de-a 12-a ediţie a festivalului Serile Filmului Românesc a adus o premieră mondială pe marele ecran de la Cinema Ateneu din Iaşi. În prezenţa regizorului Dan Tudor şi a producătorului muzical Mihai Ogăşanu, scurtmetrajul „Casa cu un om” a rulat vineri, 13 august, în premieră mondială la SFR 12.Scenariul şi regia filmului îi aparţin lui Dan Tudor, iar din distribuţie fac parte Virgil Ogăşanu, Dan Tudor, Tudorel FIlimon, Ana Maria Lazăr, Mihai Ogăşanu, Pavel Bârsan, Alexandru Constantin, Vlad Vîlciu, Adriana Guluţanu, Luana Lute şi Ionuţ Gurgu.
„Eu cred că sunt un caz diferit. Vin din teatru, am trecut de 50 de ani şi e mai greu să fiu înţeles ca un tânăr debutant cu toate defectele lui. Nici nu spun că ar trebui să fiu acceptat. Poate că mă exprim altfel decât în teatru. Eu sunt actor de comedie în general. Acum, dacă în film pot să-i omor şi să nu simtă nimic…Ne amuzăm destul de tare cu toţii la scenele alea pline de sânge. Dacă se mai amuză şi unii dintre dumneavoastră, cu atât mai bine”, a spus regizorul Dan Tudor după proiecţia scurtmetrajului „Casa cu un om”.
Scurtmetrajul aduce în prim plan un scriitor şi o profesoară de literatură, soţ şi soţie, aflate în căutarea casei ideale. Însoţiţi de reprezentanţii agenţiei imobiliare, cu banii lichizi în geantă, pornesc într-o aventură stranie, absurdă şi periculoasă. Totul scapă de sub control, pas cu pas, comic, cinic şi ilogic.
Acesta reprezintă debutul în cinematografie al lui Mihai Ogăşanu.
„Casa cu un om” a făcut parte din cele 10 scurtmetraje care au rulat vineri, 13 august, la Cinema Ateneu.
Tot vineri, 13 august, au fost proiectate şi scurtmetrajele, „White” şi „Track One”, producţii multipremiate la nivel internaţional, ambele în regia lui Dan Tudor.