CC A DECLARAT NECONSTITUȚIONALĂ HOTĂRÂREA PRIN CARE S-A MODIFICAT COMPONENȚA BIROULUI PERMANENT
Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională hotărârea din 3 decembrie 2020 a Parlamentului, prin care a fost modificată componența Biroului Permanent al Legislativului.
Decizia Parlamentului a fost contestată de deputații Platformei DA, Dinu Plîngău și Maria Ciobanu. Autorii sesizării au menționat că proiectul de rezoluție nu a fost inclus pe ordinea de zi, iar ședința a fost prezidată de către vice-președintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, care potrivit regulamentului nu dispune de dreptul de a modifica ordinea de zi a ședinței, cu atât mai mult că deputații din majoritatea parlamentară nu au votat proiectul anume, dar o propunere de modificare a componenței Biroului Permanent.
Atunci componența organului de conducere al Parlamentului a fost modificată în legătură cu crearea majorității parlamentare formată din Partidul Socialiștilor și Partidul „ȘOR”, iar ulterior, noua majoritate parlamentară a redus reprezentarea Partidului Democrat în Biroul Permanent. Astfel, în locul unui reprezentant al PDM a fost numit Sergiu Sîrbu, membru al Platformei „Pentru Moldova”, care a fost ales și președinte al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică.
Dinu Plîngău a comentat decizia astfel:
„+ o victorie la Curtea Constituțională. Pe 3 decembrie 2020, PSRM pentru a satisface poftele partenerilor de alinață de la Șor, a decis să modifice componența numerică și nominală a conducerii parlamentului încălcând toate procedurile existente. În ședința aia nocturnă au fost votate multe legi neconstituionale și care prejudiciau statul de drept și democrația. Pe toate le-am contestat și am câștigat. Știu, subiectul nu mai e relevant, însă sunt stabilite niște practici care nu vor permite niciunei culori politice să calce legea în viitor pentru a satisface poftele unor oameni cu funcții.”