Certificate de vaccinare false. Nemerenco: avem nume de medici, asistenți medicali, centre de sănătate în care această afacere a fost pusă pe roate
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a recunoscut faptul că la Minister se cunoaște despre schemele de falsificare a certificatelor de vaccinare anti COVID-19.
Potrivit demnitarei, în aceste scheme ar fi atrași lucrători medicali, iar în spatele falsificărilor ar sta inclusiv persoane din lumea interlopă.
„Imediat după ce am venit la minister, am inițiat o anchetă internă. Noi avem un sistem informațional și vreau să vă spun cu groază că am depistat mii de suspecți pe aceste cazuri. Avem numele pacientului, avem numele registratorului. Toată informația a fost prezentată Centrului Național Anticorupție, Procuraturii Anticorupție.
Am rugat acum să intervină și alte structuri, am colaborat cu Serviciul de Informații și Securitate. Avem informații despre nume de medici, asistenți medicali, centre de sănătate în care această afacere a fost pusă pe roate.
Registratorii, asistenții medicali au fost implicați în scheme conduse de oameni din lumea interlopă”, a declarat Ala Nemerenco, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la postul de televiziune Jurnal TV.
De asemenea, șefa de la Sănătate spune că la Minister a fost inițiată o anchetă internă și că au fost depistați mii de suspecți pe aceste cazuri.
Amintim că, la 1 septembrie, polițiștii au anunțat despre deschiderea primelor anchete penale pentru eliberarea certificatelor false la COVID-19.