Criza petrolieră: Marja la comercializarea benzinei și motorinei va crește la 2,62 de lei

Imagine implicită

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) planifică ca pe 1 septembrie 2021 să modifice de urgență Metodologia de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere și valorile marjelor la comercializarea carburanților.

Asta chiar dacă modificările operate de Parlament, pe 24 august 2021, în regim de urgență, în Legea privind piața produselor petroliere nu au intrat încă în vigoare, transmite.

Marja comercială la benzină și motorină va fi de 2,62 lei/litru

Potrivit ANRE „în rezultatul modificărilor prevederilor legale, se impune anularea marjelor la comercializarea cu ridicata a produselor petroliere principale, la comercializarea cu ridicata și comercializarea cu amănuntul a gazului lichefiat și modificarea marjei la comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale, redenumită în marjă comercială specifică”.

ANRE susţine că principiul anterior de stabilire a valorii marjelor comerciale pe care s-a bazat la aprobarea Hotărârii nr. 254 din 14.06.2021 (prin care s-a adoptat noua Metodologie de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere și valorile marjelor n.r.) rămâne neschimbat, cu excepția valorii indicelui de sporire a eficienței pieței produselor petroliere, redenumit în „coeficient de eficientizare”, care conform noilor prevederi legale nu poate depăși 10% din media ponderată a marjelor comerciale specifice ale operatorilor de pe piața produselor petroliere.

Astfel ANRE planifică ca în şedinţa din 1 septembrie să aprobe „marja comercială specifică la comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard (benzină COR 95 și motorină) pentru semestrul doi al anului 2021, în mărime de 2,62 lei/litru”.

Potrivit actualei versiuni a Metodologiei, marjele la comercializarea cu ridicata și la comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat, pentru semestrul doi al anului 2021 sunt de 2,33 lei pentru un litru de benzină sau de motorină, iar pentru gazul lichefiat – de 1,98 lei pentru un litru.

ANRE explică marja de 2,62 lei pentru un litru prin faptul că „valoarea mediei ponderate a marjelor comerciale specifice ale operatorilor de pe piața produselor petroliere, calculată la nivelul mediu sumar, trimestrial, al profitului și cheltuielilor proprii ale tuturor participanților la piața cu amănuntul a produselor petroliere principale, pentru 5 ani precedenți primului an de valabilitate a Metodologiei a constituit 2,91 lei/litru”.

„Prin urmare după aplicarea nivelului maximal al coeficientului de eficientizare de 10%, pentru semestrul doi al anului 2021 aceasta va constitui 2,62 lei/litru”, precizează Agenţia.

Modificările au caracter urgent

Totodată autoritatea susţine că modificările au caracter urgent, cu efecte imediate și urmează a fi pus în aplicare de către ANRE „nemijlocit din momentul aprobării, astfel încât să nu fie admisă situația unui vid de reglementare în partea de formare a prețurilor la produsele menționate”.

Astfel noua marjă va fi aplicată de la „ora 00.01 pentru ziua/zilele următoare zilei în care au fost stabilite și să comporte un caracter obligatoriu pentru toți titularii licențelor pentru comercializarea cu amănuntul a benzinei și motorinei la stațiile de alimentare”.

Totodată, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare, Agenția urmează să opereze modificări la Metodologia de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, în partea în care aceasta contravine noilor prevederi legale.

Nu este clar, însă, dacă aceste modificări vor putea schimba radical situaţia de pe piaţă.

De notat că de la implementarea, din luna iunie 2021, a unor noi prevederi din Legea privind piața produselor petroliere pe piaţa au apărut probleme, în special, la asigurarea cu motorină, care reprezintă circa 73% din totalul carburanţilor comercializaţi.

Documentul votat în aprilie 2021, de deputaţii PSRM şi ai Partidului Şor, şi promulgat de preşedinta Maia Sandu, a fost criticat din start de majoritatea specialiştilor şi companiilor afectate, dar şi de administraţia ANRE.

mold-street.com