D-ale audiovizualului (2), de Vasile NĂSTASE
Din surse demne de încredere aflăm că imperiul putred de mincinos al oligarhului Plahotniuc își adună sub aripa protectoare ultimul post de televiziune, Realitatea, care va fi amplasat în sediul de la Moldexpo, acolo unde se află, la un loc, Prime, Canal 2, Canal 3, Publika TV. Despre atacul raider asupra cotidianului Adevărul deja se știe, foștii angajați de acolo au și făcut declarația de disociere.
Înșiruim aceste denumiri și afirmăm că sunt ale Păpușarului, însă există riscul ca acesta în orice moment să-şi scoată avocații de curte şi să le ordone să dezavuieze informația. Adică să se dea cu fundul la gard, ca în cazul cu monitorizarea sa de către Interpol.
De asemenea, acapararea de către soțul lui Jasmin a două televiziuni pe care le consideram naționale, Euro TV și ALT TV și transformarea lor rapidă în trîmbițe rusești ne fac să abordăm chestiunea transparenței în audiovizual cu o și mai mare intensitate. Cu atît mai mult cu cît societatea civilă de specialitate, instituțiile internaționale sunt determinate să facă pași comuni în vederea obținerii amendamentului oportun, pe fundalul tăcerii complicitare a ceea ce se cheamă, augmentativ, CCA, sau brigada de agitație a oligarhului pedist.
Astfel, în cadrul a două evenimente – seminarul organizat de către CJI și în ședințele Forului Internațional al Jurnaliștilor Români – problema beneficiarilor finali ai posturilor de radio și televiziune a fost abordată cu maximă seriozitate.
După cum se știe, Parlamentul a adoptat în primă lectură un proiect de lege privind transparența în audiovizual, însă acesta este vulnerabil, nu prevede un mecanism complex și eficient de implementare, cel puțin pentru a se evita implicarea terților în actele falsificate ale oligarhilor.
Din Nota informativă la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova nr. 260 din 27.07.2006 pregătită de către CJI, reținem că acesta:” a fost elaborat în vederea creării unui mecanism eficient de aplicare a prevederilor legale, ce țin de transparența proprietății mass-media și asigurarea accesului publicului la informația privind proprietarii instituțiilor de media. Transparența proprietății mass-media, prevede accesul la informațiile de interes public, mai mult ca atât, aceasta presupune deschidere și responsabilitate.
Inițiativa legislativă propune noțiuni noi de completare a Codului Audiovizualului dar și proceduri concrete de participare a radiodifuzorilor la concursul de obținere al licenței de emisie. În acest sens, informațiile participantului la concursul de licențiere urmează a fi publicate pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, în cel mult 3 zile lucrătoare de la depunerea solicitării, dincolo de aceasta, orice schimbare intervenită în perioada de la depunerea ofertei și până la acordarea licenței de emisie, trebuie comunicată Consiliului. La rândul lor, membrii CCA pot solicita informații adiționale privind proprietarul și raporturile juridice ale acestuia, cu persoanele afiliate. În cazul în care, solicitantul nu va prezenta integral informațiile și actele prevăzute de norma legală, CCA poate respinge oferta respectivă.
În aceeași ordine de idei, radiodifuzorii privați vor fi obligați de a prezenta anual, până la 1 mai, un raport de activitate, conform modelului aprobat de Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
În termen de 2 luni de la adoptarea legii respective, CCA va elabora și aproba un model de declaraţie cu privire la asigurarea transparenţei proprietăţii pentru solicitanţii licenţelor de emisie şi modelul raportului de activitate pentru radiodifuzorii privaţi. Măsurile legislative respective nu presupun cheltuieli financiare.
Ținând cont de necesitatea asigurării transparenței proprietății mass-media, considerăm oportune modificările și completările propuse. Mai mult ca atât, potrivit normelor europene, este absolut necesar ca legislația națională să prevadă dreptul cetățeanului de a solicita acces la informaţiile despre un anumit post de televiziune sau o altă instituție media”.
Cu alte cuvinte, de ce este importantă această normă chiar și acum, în cel de-al doisprezecelea ceas? Pentru că e în toi campania electorală, iar televiziunile lui Plahotniuc, acoperite de către CCA, fac zi și noapte propagandă politică celui mai corupt partid din Europa, Partidul Democrat, iar cetățenii mai puțin informați de la periferii nu cunosc măcar cine stă în spatele radiodifuzorilor și minte de îngheață apele.
Așa cum prevede Legea, CJI a expediat proiectul spre expertizare Centrului național anticorupție, partajat politic și criminal Partidului Democrat.Cu o cinică și impertinentă argumentare, omuleții albaștri ai lui Chetraru și Zumbreanu au dat un aviz NEGATIV, susținînd că transparența în audiovizual ar conduce la devalizarea bugetului de stat, deoarece proprietarii ar acționa statul în judecată pentru divulgarea datelor cu caracter personal. Este clar că acest aviz a fost scris la hotelul Nobil, deoarece doar acolo nu se cunoaște că în întreaga Europă această normă este obligatorie și funcțională.
În cadrul seminarului în chestiune am propus introducerea unor modificări la proiectul de Lege elaborat de Centrul de Jurnalism Independent, cu sprijinul USAID, și anume :
Art. 23 să fie completat cu (7.4) Sesizările privind suspiciunile de măsluire sau tăinuire a datelor privind beneficiarul final (proprietar, fondator), prin înregistrarea acțiunilor pe numele unor terți sunt examinate de CCA cu implicarea MAI, Procuratura Generală, CNA, alte instituții abilitate ale statului, care vor verifica neîntîrziat informațiile, inclusiv proveniența mijloacelor financiare ale terților (interpușilor).
De asemenea, am formulat un amendament de interzicere temporară a înregistrării Radiodifuzorilor RM în zonele off-shore.
Sunt absolut sigur că acest amendament, chiar dacă este absolut necesar în condițiile actuale, nu va rezolva în ansamblu starea de lucruri și considerăm că se impune neîntîrziat dezbaterea proiectului de Lege nr.152 din 14.04.2014, elaborat de Apollo în colaborare cu deputatul Valeriu Saharneanu (PLR), în care se regăsesc cele mai stringente completări și modificări ale Codului, inclusiv privind problema în chestiune. În această ordine de idei, am expediat săptămîna trecută Solicitări de susținere în adresa președinților partidelor din arcul de guvernămînt, dar și lui Mihai Ghimpu, președinte PL.
Fără răspunsuri, deocamdată…
Proiect de lege pentru modificarea si completarea Codului Audiovizualului al Republicii Moldova
Declaraite – Societatea civila solicita Parlamentului respectarea legislatiei