Decizia de ultimă oră a Parlamentului: Șefii de la CNPF, CC, ANRE și CA și-ar putea pierde funcțiile

Imagine postare

Conducătorii autorităților publice aflate sub control parlamentar ar putea fi revocați din funcție, dacă se constată că își ignoră atribuțiile de serviciu. Parlamentul a votat astăzi un proiect de lege, care vizează modificarea mai multor acte normative.

Modificările propuse de deputați din PAS îi vizează pe șefii de la Comisia Națională a Pieței Financiare, Consiliul Concurenței, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor, Consiliul Audiovizualului și Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Mai exact, proiectul prevede acordarea dreptului Parlamentului de a revocara din funcție membrii autorităților publice, dacă, în urma audierii rapoartelor anuale de activitate, se constată că persoana respectivă nu a executat corespunzător obligațiile, prerogativele sau atribuțiile sale de serviciu.

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a propus ca proiectul să fie întors în comisie și să se vină cu un alt concept. Deputații BCS și cei din Partidul Șor nu l-au susținut.

Până acum, legislația nu prevedea pârghii de a efectua un control veritabil asupra activității autorităților publice autonome, responsabile în fața Parlamentului sau a conducătorilor lor. Potrivit art. 128 al Parlamentului, autoritățile sunt obligate să prezinte rapoarte anuale de activitate și, în baza lor, deputații pot adopta anumite hotărâri.

www.jurnal.md