Expert: Metodologia privind carburanții e contrară legii și duce la monopolizarea pieței
Noua metodologie de calculare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, elaborată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, creează perturbații pe piața produselor petroliere din Republica Moldova. O spune expertul Veaceslav Ioniță, care precizează că este vorba despre un sabotaj economic, care duce la monopolizarea pieței și anulează orice posibilitate de a ajuta agricultorii cu prețuri reduse la produsele petroliere, transmite IPN.
În cadrul emisiunii de autor „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, expertul a spus că ceea ce numește ANRE metodologie este o „rușine națională”, deoarece nu dispune de o structură a costurilor eligibile. „ANRE trebuie să facă lista costurilor eligibile ce se acceptă, ce nu se acceptă, și în baza acestei liste publice, transparente, cunoscută de toată lumea să se aprobe metodologia. Metodologia trebuie să conțină structura costurilor eligibile, mărimea acestor costuri eligibile, cu argumentarea necesară în nota informativă, iar în baza acestei structuri și costuri argumentate se aprobă acei coeficienți pe care i-a aprobat ANRE. Așa ceva nu există”, spune economistul.
Veaceslav Ioniță afirmă că metodologia, care a intrat în vigoare din 1 iulie, este contrară legii. Potrivit lui, ANRE nu a publicat de unde a luat cifrele și ce sunt cu ele. În opinia sa, ANRE a luat costurile medii și le-a pus drept costurile plafon de sus. Astfel, a creat o perturbație pe piața produselor petroliere. Și dacă nu se intervine de urgență, se va instaura un monopol în Republica Moldova. „Din cauza acestor plafonări, care au fost fixate de către ANRE, marile companii își pot permite luxul să treacă de alegeri. După alegeri vom avea o explozie a prețurilor, asta deja este clar. În schimb micile companii vor dispărea”, a spus Veaceslav Ioniță.
În opinia sa, este de mirare faptul că în acest caz nu a intervenit Consiliul Concurenței, care are obligația să spună că ceea ce a aprobat ANRE contravine normelor legii privind concurența, deoarece creează condiții de monopolizare a pieței.
Veaceslav Ioniță consideră că există două soluții. Și anume –ANRE în regim de urgență anulează propria metodologie și creează alta, în conformitate cu legislația națională, unde accentul va fi pus pe crearea prețurilor corecte. Și doi – dacă ANRE nu face acest lucru, atunci Guvernul, în regim de urgență, trebuie, prin judecată, să obțină anularea metodologiei, deoarece Republica Moldova nu mai poate ca de fiecare dată când sunt perturbații pe piețele internaționale să aibă șocuri, nemulțumiri și o metodologie proastă, care la scurt timp se anulează.
Noua metodologie a fost elaborată după ce în Parlament a fost adoptat un proiect de lege care prevede plafonarea prețurilor la carburanți. Subiectul cu privire la majorările de preț de pe piața carburanților a fost pe larg dezbătut în condițiile în care, începând cu luna decembrie a anului trecut, scumpirile s-au produs în lanț.