FOTO // Imagine apocaliptică. Aproape 650 de afgani înghesuiți într-un avion făcut să transporte de patru ori mai puțini oameni
Aproape 650 de afgani au fost evacuați din Kabul într-un singur transport, cu un avion militar american C-17 Globemaster III. Poza s-a viralizat pe internet, încă una din imaginile emblematice ale crizei pe care o trăiesc afganii care vor să fugă din țară după ocupația talibană. Capacitatea normală de transport de personal a avionului este de peste patru ori mai mică, scrie Digi24.
Sute de oameni înghesuiți unii în alții, pe jos, pe toată lungimea avionului – așa a arătat interiorul unui C-17 Globemaster III care a decolat de la Kabul, plin cu afgani care voiau să părăsească țara.
Defense One, care a publicat poza, scrie că nu se intenționa evcacuarea atâtor oameni într-un singur transport, însă afganii pur și simplu s-au tras unii pe alții înăuntru prin rampa deschisă a avionului.
În loc să-i oblige să coboare, „echipajul a decis să decoleze”, a declarat un oficial pentru Defense One.
„Aproximativ 640 de afgani au coborât din avion la destinație”, a mai spus oficialul citat.
Avionul a zburat duminică, 15 august, de la Kabul în Qatar, mai menționează site-ul Defense One.
C-17 Globemaster III este un avion strategic de transport produs de Boeing. Aparatul are o lungime de 53 de metri și poate transporta 134 de oameni, conf0rm configurației standard de pe site-ul Boeing.
Ca să încapă atâția oameni, de peste patru ori mai mulți decît capacitate normală, afganii au fost așezați pe podeaua avionului. Procedura se numește „încărcare pe podea”: pasagerii se țin de chingile prinse de pereții avionului, pe post de centură de siguranță.
În 2013, un aparat similar a evacuat 670 de oameni din calea unui taifun care amenința Filipine.