Ghenadie Sajin a fost demis din funcția de director al Agenției pentru Supraveghere Tehnică
Demisia lui Ghenadie Sajin din funcția de șef al AST a fost anunțată pe o rețea de socializare de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
Conform declaraţiilor depuse de Ghenadie Sajin, familia sa deține un apartament în mun. Chişinău, 3 terenuri agricole şi un teren extravilan.
Demnitarul mai are 3 credite în lei, unul contractat în anul 2011 cu rata dobânzii de 8% şi scadent în 2031 şi două credite contractate în 2015 cu rata dobânzii de 11% şi 0% şi scadente în 2030. În proprietatea familiei Sajin se află şi 176 de acţiuni ale societăţii comerciale “Intra Group” S.A.
În 2015 Ziarul de Gardă scria despre Ghenadie Sajin: „Sajin este considerat unul dintre oamenii de încredere ai lui Plahotniuc, fiind cumnat cu Valeriu Zubco, fost procuror general, cu care a participat la vânătoarea din Pădurea Domnească, în decembrie 2012. El este şi unul dintre martorii-cheie ai procesului penal care a urmat după acea vânătoare, în urma căreia a fost condamnat un singur om, judecătorul Gheorghe Creţu.”