Guvernul propune să fie deschise suplimentar oficii ASP pentru a înmatricula vehiculele cu numere neutre – la Tiraspol şi Râbniţa
Guvernul planifică să lanseze până în iunie 2022 oficii suplimentare de înmatriculare a vehiculelor cu numere neutre în subdiviziunile Agenției Servicii Publice, pe lângă cele existente în prezent, la Tiraspol şi Râbniţa. Documentul a fost propus pentru discuții publice, fiind plasat pe site-ul Guvernului.
Potrivit documentului, până în august 2022 urmează să fie restabilită activitatea Platformei parlamentare de consultări pe problematica transnistreană. Totodată, până în luna decembrie 2022 urmează să fie fortificate capacitățile echipelor mobile ale Serviciului Vamal pentru asigurarea unui control eficient, inclusiv pe segmentul transnistrean. Tot până atunci, urmează să fie extinsă implementarea controlului comun la frontiera moldo-ucraineană.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Vlad Kulminski, s-a întâlnit vineri cu reprezentantul politic al Tiraspolul, Vitali Ignatiev, la oficiul OSCE la Tighina. Părţile a discutat necesitatea sporirii numărului beneficiarilor de plăcuţe neutre de înmatriculare, prin eficientizarea activității oficiilor Agenţiei Servicii Publice din Tiraspol și Râbnița. Întâlnirea a avut loc în contextul intrării în vigoare din 1 septembrie a deciziei Kievului de a interzice circulaţia maşinilor cu numere transnistrene.