În Republica Moldova a fost declarată stare de urgență în sănătate publică: acces la evenimente doar cu test negativ sau certificat de vaccinare
În Republica Moldova a fost declarată stare de urgență în sănătate publică la nivel național, începând din 10 septembrie până pe 30 octombrie. O decizie în acest sens a fost aprobată de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică.
Potrivit deciziei, începând cu 11 septembrie, persoanele cu vârsta de peste 18 ani vor avea acces la evenimentele desfășurate în aer liber – spectacole, concerte, festivaluri – precum și la evenimentele în spații închise – cluburile de noapte, ringurile de dans, teatrele, cinematografele, sălile de concerte și alte evenimente – în baza următoarelor condiții:
– prezentarea certificatului de vaccinare anti-Covid cu schema completă, după 14 zile;
– sau a testului negativ la Covid PCR/antigen;
– sau a actului de prezență a anticorpilor anti-Covid, valabil timp de 90 de zile din data investigației.
Ala Nemerenco, ministra sănătății, a precizat că, în termen de cinci zile, ministerul va prezenta comisiei versiunea a treia a planului de prevenire și răspuns la infecția cu Covid-19.