La 100 de ani de la nașterea marelui lingvist, Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu a găzduit lansarea volumului „Eugen Coșeriu. Vocația Universalității”
Ieri Biblioteca Municipală Bogdan Petriceicu Hasdeu a găzduit o lansare de carte, prilejuită de aniversarea unui centenar de la nașterea marelui lingvist român Eugen Coșeriu. Volumul „Eugen Coșeriu. Vocația Universalității” a apărut la editura Știința. La evenimentul de lansare au vorbit academicianul Mihai Cimpoi, savanții Galaction Verebceanu și Gheorghe Popa, scriitorii Maria Șleahtițchi și Mircea V. Ciobanu.
Maria Ciobanu, ex-deputată, a spus despre eveniment:
„Accentul s-a pus nu atât pe volumul Eugeniu Coșeriu: vocația universalității cât pe personalitatea titanului în domeniul lingvisticii, înaintașului nostru de la Mihăileni, care și-a purtat baștina în suflet până la ultima suflare. La 100 de ani de la naștere era firesc să fie depănate amintiri inedite despre OMUL și SAVANTUL Eugeniu Coșeriu… Mulțumesc organizatorilor pentru acest eveniment cultural. Sala cu coloane a bibliotecii a impresionat prin expoziția bogată și sugestivă. Noi, participanții la eveniment, am avut surpriza de a găsi pe scaun câte o aserțiune de a lingvistului cu renume mondiali, Eugeniu Coseriu. “Limbajul este o categorie printre alte categorii umane, dar – în același timp – și haina de exprimare a celorlalte categorii. Există, astfel, un limbaj al științei, altul al filosofiei etc. De aceea, mi se pare că, din perspectiva universalității culturii, limbajul – ocupă o poziție optimă.” Politicienii ar trebui să cunoască bine CULTURA!”