Mandatul de arestare pe numele lui Ilan Șor, menținut și de CSJ
Mandatul de arestare emis pe numele lui Ilan Șor a fost menținut și de Curtea Supremă de Justiție (CSJ).
Potrivit Colegiului Penal, care s-a expus pe 14 iulie, apărătorii inculpatului nu au prezentat nicio probă care ar demonstra schimbarea situației în raport cu momentul aplicării măsurii preventive. Decizia este irevocabilă, transmite Agora.
La 29 iunie 2021, avocații Denis Calaida şi Aureliu Colenco, în interesele lui Ilan Șor, au depus la Curtea de Apel Cahul o cerere prin intermediul căreia cerea înlocuirea măsurii preventive, solicitând „emiterea unei încheieri prin care să fie dispusă anularea anunțării în căutare a inculpatului Ilan Șor”, şi înlocuirea arestării cu „o măsură mai blândă, şi anume – liberarea provizorie sub control judiciar”.
În cazul în care CSJ ar fi luat o decizie în favoarea lui Șor, politicianul ar fi semnat o declarație pe proprie răspundere, prin care acesta „îşi asumă prezenţa benevolă la toate ședințele de judecată de examinare a cauzei penale în ordine de apel şi contribuirea la desfăşurarea examinării cauzei penale în mod operativ, fără tergiversări”.