Omorâte cu pietre, biciuite în public, cu degetele tăiate. Lista celor 29 de reguli care le îngrozesc pe femeile afgane
Odată cu revenirea la putere a fundamentaliştilor în Afganistan, femeile vor pierde drepturi elementare, susţine o organizaţie care luptă pentru drepturile lor și care a reamintit cele 29 de interdicții dure pe care femeile afgane le-au suferit sub regimul taliban între 1996 și 2001. Orice încălcare a regulilor impuse de legea islamică le putea aduce moartea.
Revenirea talibanilor la putere în Afganistan în urma retragerii trupelor americane a provocat o teamă profundă în rândul femeilor afgane cu privire la eventuala revenire a unui regim care le-a impus restricții și interdicții severe în trecut.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a apărut pentru prima dată în fața camerelor de filmat, într-o conferință de presă, după preluarea puterii în Afganistan. În cadrul conferinței, talibanii au încercat să prezinte o față umană, garantând că nimeni nu va fi interogat sau urmărit, că presa va fi liberă, iar femeile vor fi respectate în limitele legii Sharia.
Asociația Revoluționară a Femeilor din Afganistan (RAWA), fondată în 1977 în Kabul, a reamintit interdicțiile pe care femeile afgane le-au suferit sub regimul taliban între 1996 și 2001.
„Talibanii tratează femeile mai rău decât pe animalele”, a subliniat organizația.
Care sunt cele 29 de interdicții
- Femeilor li se interzice să muncească în afara casei. Doar câteva care sunt medici au dreptul să lucreze în unele spitale din Kabul.
- Femeilor le este interzisă în totalitate orice activitate în afara casei, cu excepția cazului în care sunt însoțite de „mahram” (cea mai apropiată rudă de sex masculin, fie că este tatăl, fratele sau soțul).
- Femeilor le este interzis să încheie orice fel de tranzacție comercială cu bărbați.
- Nu au voie să fie tratate de medici bărbați.
- Interdicția de a studia în școli, universități sau în orice altă instituție de învățământ (talibanii au transformat școlile de fete în seminarii religioase).
- Femeile trebuie să poarte burqa care să le acopere din cap până în picioare.
- Femeile care nu se îmbracă conform regulilor talibane sau care nu sunt însoțite de „mahram” sunt biciuite.
- Femeile ale căror glezne pot fi văzute sunt biciuite în public.
- Femeile acuzate de relații extraconjugale sunt omorâte cu pietre în public.
- Femeilor le este interzis să se machieze. Nu au voie nici să-și vopsească unghiile, în caz contrar degetele le vor fi tăiate.
- Le este interzis să vorbească sau să dea mâna cu alți oameni în afară de „mahram”.
- Femeile nu au voie să râdă cu voce tare.
- Femeilor le este interzis să poarte tocuri înalte, care fac zgomot în timpul mersului (un bărbat nu trebuie să audă pașii unei femei).
- Nu au voie să meargă cu taxiul fără să fie însoțite de „mahram”
- Femeilor le este interzisă prezența la radio, televiziune sau participarea la întruniri publice de orice fel.
- Este interzis ca femeile să facă sport sau să intre într-un centru sau club sportiv.
- Femeile nu au voie să meargă cu bicicleta sau motocicleta, nici măcar dacă sunt însoțite de „mahram”.
- Femeilor le este interzis să poarte haine colorate.
- Este interzisă întrunirea femeilor în scopuri recreative.
- Femeile nu au voie să spele haine în râuri sau piețe publice.
- Denumirile străzilor sau piețelor publice care conțin cuvântul „femeie” vor fi schimbate.
- Femeile nu au voie să privească de la balcoanele apartamentelor sau caselor lor.
- Ferestrele trebuie să fie închise și opace, pentru ca femeile să nu poată fi văzute din afara caselor lor.
- Croitorilor le este interzis să măsoare femeile și să le croiască haine.
- Accesul femeilor la toaletele publice este interzis.
- Este interzis ca femeile și bărbații să călătorească în același grup, grupurile fiind „doar de bărbați” sau „doar de femei”.
- Femeile nu au voie să poarte pantaloni evazați, chiar dacă sunt purtați sub burqa.
- Este interzisă fotografierea femeilor.
- Este interzisă tipărirea imaginilor cu femei în reviste și cărți, sau afișarea de postere pe pereții caselor și ai magazinelor.
Acestea nu au fost însă singurele interdicții care au guvernat în trecut sub conducerea talibanilor. De exemplu, femeilor le era interzis să asculte muzică, să se uite la filme sau la televizor.