Scriitorul Panait Istrati s-a născut la 10 august 1884, in Brăila, era fiul nelegitim al unei spălătorese cu un contrabandist grec din Chefalonia, Gherasim Valsamis.

A avut o copilărie grea, era sărac si a lucrat ca ucenic de cârciumari, brutari, vânzători ambulanţi, a fost cărbunar pe nave maritime, dar a citit cu pasiune.

A călătorit clandestin de la Constanţa la Alexandria, Cairo, Pereu, Neapole, in 1907 debuta in tară, semnând P. Istrati articolul Hotel Regina din revista România muncitoare, publicaţie in care au apărut in 1910-1912 si primele sale povestiri (Mântuitorul, Calul lui Balan, Familia noastra, 1 Mai). A colaborat la publicaţiile Adevarul, Dimineata, Viata sociala, intre 1910-1913 adera la mişcările sindicale din Brăila, in 1913 era la Cairo, unde a scris Note din Egipt. In anul următor pleca la Paris si aprofunda limba franceză citind din Voltaire, Balzac, Rousseau.

In 1923 a văzut lumina tiparului povestirea Chira Chiralina in revista Europe a scriitorului francez Romain Rolland, aparută in volum un an mai tarziu, a publicat apoi Povestirile lui Ciulinii Bărăganului (1928) si Les récits d’Adrien Zograffi / Povestirile lui Adrian Zograffi, primul ciclu Zograffi. Al doilea cuprinde Codine (1925), al treilea e format din Mikliail (1927), ultimul din La maison Thiiringer (1933), Le bureau de placement (1933), Mediterranee (1934-1935). Acestea si altele, printre care La familie Perlmutter (1927), Le refrain de lafosse. Nerrantsoula (1921), Les chardons du Baragan (1928), Tsatsa Minnka (1931), Trecut si viitor (1925), Mes departs (1928), Pour avoir aime la terre ( 1930), au fost publicate in Franţa si simultan in Romania.

Simpatizant al ideilor socialiste, in 1927 a vizitat Moscova si l-a întâlnit pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis, despre care a scris mai târziu in romanul Zorba Grecul, a revenit in 1929 si a scris, împreuna cu scriitorii ruşi Victor Serge si Boris Suvarin, Vers l’autre flamme – Confession pour vaincus, despre abuzurile regimului comunist. A fost repudiat de socialiştii din tara si acuzat de fascism.

In 1930 s-a întors in ţară, a plecat apoi in Germania si in Austria, in 1933 era in Franţa pentru a se trata de tuberculoză si în 1933 publica eseul L’homme qui n’adhère a rien.

A murit la 16 Mai 1935, in sanatoriul TBC din Filaret, Bucureşti.