Personalitățile zilei – 18 august
PATRICK SWAYZE
18th August, 1952 Patrick Wayne Swayze s-a născut pe 18 august 1952, într-o familie de texani, cu cinci copii. Patrick a început de mic să danseze, la școala de dans a mamei lui. Deci, un băiat texan care face balet! Desigur, a fost ținta batjocurii colegilor lui. Însă Patrick, deși sensibil și stilat, creștea, totuși puternic. Practică, de asemenea, patinajul artistic, dar și fotbalul american, ca să nu existe dubii. În treacăt, a făcut și doi ani de gimnastică.
Un accident pune capăt aspirației la o carieră sportivă de performanță. Continuă să danseze, antrenându-se la școli de profil din New York. Apare ca dansator profesionist în spectacoel de pe Brodway. De aici, este recrutat pentru film, în roluri care valorifică abilitățile sale de dansator. Mai târziu, registrul său de diversifică și ajunge să fie distribuit pentru calitățile sale fizice, dar și pentru sensibilitatea neașteptată. Publicația People îl desemnează în 1991 ca fiind cel mai sexy bărbat din lume.
EDWARD NORTON
Edward Harrison Norton s-a născut pe 18 august 1969. A debutat în film la 27 de ani, în Pimer Fear. Critica apreciază că jocul lui nu a fost cu nimc mai prejos decât al partenerului, Richard Gere. Primește Globul de Aur și prima nominalizare la Oscar. Apoi face colecție de nominalizări, dar fără să primească alte premii importante.
Probabil că principalul reper pentru public este rolul său din Fight Club, unde joacă alături de Brad Pitt – de fapt, un alter ego ideal. Din nou, succesul în premii ocolește filmul, deși rămâne în topul preferințelor publicului.