Pompierii moldoveni, întâmpinați cu aplauze și fanfară la IGSU
Pompierii și salvatorii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență care au luptat cu incendiile forestiere în Grecia, au ajuns acasă, după nouă zile de misiune.Colaj: știri.md
La sediul IGSU, aceștia au fost așteptați de conducerea instituției, rude, colegi și apropiați, transmite Știri.md cu referire la Realitatea.md.
„Ați făcut față unei misiuni dificile nouă zile. Nu a fost ușor, știm, însă vreau să vă asigur că gândurile noastre au fost mereu la voi”, a declarat șeful IGSU Mihail Harabagiu.
La eveniment a fost prezent și noul ministru al Afacerilor Interne, Ana Revenco, iar toți pompierii și salvatorii au primit distincții din partea autorităților.
„Vă felicit și vă mulțumesc că ați încheiat cu succes această misiune internațională. V-am urmărit de câte ori a fost posibil. Am încrederea că această misiune va inspira alți tineri care vor dori ulterior să se alăture echipei MAI, IGSU, și nu doar”, a declarat Revenco.
Pe parcursul misiunii în statul elen angajații IGSU au stins peste 420 de focare de ardere în fondul forestier, au defrișat 22 de arbori, precum și au refulat peste 30.000 l de apă.
Realitatea.md amintește că, salvatorii moldoveni au ajuns în data de 10 august, la ora 16:00, în regiunea Prokopion, insula Evia din sudul statului elen.
Acolo, aceștia au fost cazați într-o tabără internațională sub egida ofițerilor de legătură greci.