Premierul Natalia Gavriliţa şi-a numit şeful de Cabinet şi purtătorul de cuvânt
Natalia Gavriliţa l-a numit astăzi pe Adrian Băluţel în fucnţia de şef de Cabinet, iar pe Anastasia Taburceanu în funcţia de purtător de cuvânt al premierului.Adrian Băluţel a fost numit şef al Cabinetului prim-ministrului Natalia Gavriliţa. Acesta este deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
A fost expert asociat al Institutului pentru Politici şi Reforme Europene, a lucrat ca asociat de proiect în cadrul Fundaţiei Konrad Adenauer în Republica Moldova.
În anul 2019, în Guvernul Maia Sandu, a ocupat funcţia de secretar de stat al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării. Este absolvent al Colegiului Europei, programul de masterat în studii europene şi relaţii internaţionale.
Tot astăzi, Anastasia Taburceanu a fost numită purtător de cuvânt al premierului Gavriliţa. Aceasta are o experienţă de peste 10 ani în comunicare şi relaţii cu mass-media.
A activat în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, USAID Moldova şi proiecte europene. Anastasia Taburceanu are studii de licenţă în Ştiinţe ale Comunicării, studii de masterat în comunicare publică şi filosofie, antropologie şi management cultural.