Primarul din Krivoi Rog din Ucraina a fost găsit împușcat mortal
Konstantin Pavlov, primarul de 48 de ani al oraşului ucrainean Krivoi Rog, a fost descoperit mort, duminică, într-o baltă de sânge, având o plagă prin împușcare. Anunțul morții lui a fost făcut chiar de către preşedintele țării, Volodimir Zelenski, al cărui oraș natal este Krivoi Rog.
Trupul lui Konstantin Pavlov a fost găsit pe veranda casei sale de la țară de către o cunoștință. Lângă el era o armă.
Alarma a fost dată de soția sa, care era pe litoral și care s-a îngrijorat că soțul său nu mai putea fi contactat, potrivit agenției UNIAN.
Poliția a deschis o anchetă, iar preşedintele Zelenski a promis că va urmări personal investigațiile, scrie Agerpres.
Krivoi Rog este un important centru industrial situat în sud-estul Ucrainei. Primarul Konstantin Pavlov fusese ales în decembrie anul trecut, dar nu era din aceeași tabără politică cu președintele Zelenski, ci reprezenta un partid prorus. De altfel, în turul al doilea îl învinsese chiar pe candidatul partidului prezidențial.
Moartea primarului intervine în condițiile în care ciocniri violente între forţele de ordine şi protestatari au avut loc sâmbătă seară chiar lângă biroul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, din cauza unui plan care oferă un statut special regiunii Donbas, controlată de separatiştii pro-ruși.
Cancelarul german Angela Merkel se va duce săptămâna viitoare la Moscova, iar duminica viitoare este așteptată la Kiev, iar discuțiile se vor referi, fără îndoială, și la tensiunile din estul separatist al Ucrainei.