Reacția Alei Nemerenco la criticile privind testele obligatorii pentru cadrele didactice: „Subiectul pandemiei este politizat”
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, îndeamnă politicienii să nu să se implice în gestionarea pandemiei și să lase acest proces pe seama profesioniștilor din domeniu.
„Ministerul Sănătății nu comentează declarațiile formațiunilor politice care politizează subiectul pandemiei și vine cu rugăminte respectuoasă către politicieni să nu se implice în gestionarea situației pandemice, să permită epidemiologilor și medicilor să-și facă munca și să nu procedeze exact ca politicienii de anul trecut.
Cineva a plătit cu viața pentru greșelile comise de autorități în acțiunile cărora s-a implicat prea mult politicul”, a scris Nemerenco pe pagina sa de Facebook.
Amintim că, recent, primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că nu va respecta decizia CNESP prin care profesorii sunt obligați să se testeze la COVID-19 pe cont propriu, deoarece este o încălcare flagrantă a drepturilor acestora.
Și Platforma DA a venit cu o soluție de compromis pentru cadrele didactice, după ce Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a obligat profesorii nevaccinați să-și facă teste COVID-19 din bani proprii. Membrii acestui partid au propus în cadrul unei conferințe de presă, ca angajații din educație să beneficieze de testele antigen, donate R. Moldova de către partenerii externi. Platforma DA sugerează ca acest proces să dureze cîteva luni, timp în care, concomitent, în instituțiile de învățămînt să fie desfășurate evenimente de informare despre importanța vaccinării.