S-au scumpit din nou carburanții: azi – cu 30 de bani, mâine – cu alții 15
Carburanții s-au scumpit cu aproximativ 30 de bani după ce la 3 septembrie au intrat în vigoare prețurile plafon stabilite de ANRE pentru benzină și motorină. Conform calculelor mâine, la cei 30 de bani se vor adăuga alții 15.
Astfel, astăzi, benzina a ajuns la 20 de lei si 7 bani, iar motorina la 16 lei și 27 de bani. Aceste prețuri au fost afișate de curând la stațiile PECO, după ce ANRE a stabilit tariful maxim.
Conform noilor reglementări adoptate de parlament cifra va fi schimbată în fiecare zi lucrătoare, va fi afișată pe site-ul agenției și va intra în vigoare la miezul nopții. Se preconizează că mâine vom plăti pentru un litru de benzină cu 13 bani mai mult, în timp ce motorina va fi mai scumpă cu 15 bani.