Scriitorul Vladimir Beșleagă împlinește 90 de ani! Cum va fi omagiat la Chișinău?
Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” (MNLMK) organizează azi și mâine, mai multe evenimente de omagiere a scriitorului Vladimir Beșleagă, la 90 de ani de la naștere.
Azi, la ora 16.00, Muzeul Național de Literatură în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Moldova și Institutul pentru Inițiative Culturale și Educaționale va organiza o nouă ediție a Miercurilor literare, cu genericul Vladimir Beșleagă, 90 de ani de la naștere, care va include vernisarea expoziției de (c)arte Profilul Maestrului la senectute (sala de expoziții „Gheorghe Cincilei”). Totodată va avea loc înmânarea premiilor pentru Concursul Național de Eseuri, ed. a II-a: Vladimir Beșleagă sau literatura ca umbră a suferinței.
În cadrul evenimentului va avea loc lansarea cărții: Vladimir Beșleagă, Hoții din apartamente / Nicolae Popa, Castanul roz, apărută sub egida MNLMK (Terasa Uniunii Scriitorilor din Moldova). Moderatori vor fi Maria Șleahtițchi și Arcadie Suceveanu. Evenimentul se va desfășura la sediul vechi al MNLMK și sediul USM, Casa Scriitorilor, str. 31 august 1989, nr. 98.
Joi, 22 iulie, între orele 9.30 și 14.30, își va ține lucrările Conferința științifică națională cu genericul Vladimir Beșleagă, omul și conștiința de sine a literaturii. Prelegerea inaugurală Scriitorul și rostul literaturii va fi ținută de Maestrul Vladimir Beșleagă. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Institutul de Filologie Română „B. P.-Hasdeu” , Institutul pentru Inițiative Culturale și Educaționale și se va desfășura la sediul nou al MNLMK, Casa cu tei a Fundației Regale, str. Alexei Mateevici, nr. 79.
Scriitorul Vladimir Beșleagă este născut la 25 iulie 1931 în localitatea Mălăiești, Grigoriopol. A debutat editorial cu proza pentru copii Zbânțuilă (1956). Au urmat alte cărți: Vacanța mea (1959), La fântâna Leahului (1963), Vrei să zbori la lună? (1964). Își câștigă notorietatea cu romanul psihologic Zbor frânt (1966), publicând ulterior alte lucrări în gen romanesc: Acasă (1976), Isai (1976), Ignat și Ana (1979), Durere (1979), Durere frântă (1981), Sânge pe zăpadă (1985, 1988), Cumplite vremi (1990, 2017), Viața și moartea nefericitului Filimon sau anevoioasa cale a cunoașterii de sine (1988, poem tragic scris în 1969-1970). A semnat lucrări de proză memorialistică, jurnale etc. Manuscrisele mai multor romane se păstrează în fondurile Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”.