Șine uzate, de peste 1 milion de lei, descoperite de ofițerii INI la un agent economic: Le vindea pe rețelele de socializare
Peste 20 tone de de șine uzate de cale ferată în valoare de peste 1.000.000 lei au fost descoperite la un agent economic.
Agentul economic care comercializa pe rețelele de socializare șine de cale ferată uzate, ce ar aparține Î.S. „Calea Ferată a Moldovei”, a fost deconspirată de ofițerii INI.
Urmare a acțiunilor de constatare efectuate în orașul Briceni a fost stabilit că pe teritoriul imobilului unei întreprinderi erau depozitate şi expuse comercializării peste 20 de tone de șine uzate de cale ferată, de diferite dimensiuni, nefiind prezentate careva acte ce ar atesta originea sau provenienţa acestora.
Agentul economic urmează a fi cercetat conform art.191 Cod Penal al Republicii Moldova.