Șoferii din stânga Nistrului vor putea circula în Ucraina cu numere transnistrene până pe 10 ianuarie 2022
Șoferii din stânga Nistrului vor putea circula în Ucraina cu numere transnistrene până pe 10 ianuarie 2022. Ucraina a amânat termenul, în urma unei solicitări a Ambasadei Moldovei în Ucraina în adresa ministerului de Externe de la Kiev.
Cu precizări în acest sens a venit astăzi Serviciul Vamal Odesa, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Obligativitatea pentru șoferii din stânga Nistrului de a circula în Ucraina cu numere neutre ultima dată a fost amânată pe 15 ianuarie 2021.
Începând cu data de 1 septembrie 2021, în traficul rutier internațional vor avea acces doar automobilele care vor dispune de plăcuțe de înmatriculare în Republica Moldova și cele cu model neutru. Decizia dată a fost luată de autoritățile de profil ale Republicii Moldova și Ucrainei.