Venit în România fără să ştie unde este pe hartă, un canadian a ajuns bariton la Opera Iaşi: „Mă consider român adoptat”
Canadianul Jean Kristof Bouton a ales la 19 ani să vină în România fără să ştie unde se află pe hartă. Deşi nu cunoştea o boabă de română, a...
Oltenii produc la Craiova cel mai bun motor din lume
Motorul de un litru EcoBoost pe care americanii de la Ford îl produc la Craiova a fost desemnat pentru al treilea an la rând Motorul Internaţional al Anului 2014, informează...
Patru moldovence au câștigat premiul mare de la un concurs din SUA
Patru moldovence au cucerit Statele Unite. Adolescentele originare din Ştefăneşti, raionul Floreşti, au câştigat concursul mondial de inovaţie Technovation Challenge 2014. Ingenioase şi foarte ambiţioase, tinerele au convins juriul...
„Sunt numit sărac, dar nu mă simt sărac. Sunt săraci cei care ţin cu dinţii de un stil de viaţă luxos”. Jose Mujica, cel mai „sărac” preşedinte din lume
Stilul de viaţă al politicienilor este, în cele mai multe cazuri, mult mai ridicat decât cel al electoratului. Nu şi în Uruguay însă, unde preşedintele ţării locuieşte într-o fermă...
Cinci românce de care ar trebui să fim mândri
Acum mai bine de un secol cele mai multe uși erau închise femeilor. Nu era o potrivit ca o domnișoară să arate că este cel puțin la fel de...
Invenţia lui Remi Rădulescu ar putea salva zeci de vieţi anual: Poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte
În România mor anual 70 de oameni şi alte câteva mii ajung în spitale din cauza monoxidului de carbon, ucigaşul tăcut care apare acolo unde există o ardere de...
Chimistul moldovean premiat cu aur la Bruxelles. „Am construit molecule care să lupte cu cancerul. Sunt de sute de ori mai puternice, decât orice medicament existent pe piaţa din lumea întreagă”
20 de ani a petrecut în laborator în speranţa că va identifica moleculele cu proprietăţi anticanceroase. Acum le-a descoperit. Au un efect de câteva sute de ori mai puternic...
A fost recepţioneră la un hotel din Bucureşti, iar acum conduce de la Viena vânzările de asigurări din 15 ţări
Andreea Stoica a fost numită, la începutul acestui an, senior sales manager brokers & MLM în cadrul Uniqa International, fiind responsabilă pentru ţările din Europa Centrală şi de Est. Ea are 35 de ani şi coordonează activităţile de vânzări legate de brokeri & MLM în cele...
Un olar şi-a construit cu mâinile lui un castel ca-n basme
Gavrilă Leonte Gavrilaş (37 de ani), din comuna bistriţeană Prundul Bârgăului, a pus pe picioare o construcţie desprinsă din poveşti. La realizarea castelului au muncit doar el şi fratele...
Exemplu! Un tânăr a mers la vot chiar dacă țara l-a dezamăgit
România l-a lăsat singur în faţa morţii, dar el îşi tratează ţara cu respect. După doi ani de chin în care a trecut printr-o criză de citostatice, o intervenţie...
280.000 de euro, bursă pentru o elevă din România: Paula Dozsa va studia la Universitatea din New York, după ce a impresionat cu un eseu
de euro pentru un eseu scris de o tânără din România: după ce Paula Dosza, elevă în clasa a XII-a la Liceul Tudor Vianu din Capitală, a relatat...
O adolescentă româncă, pe covorul roşu de la Cannes. Maria Lungu joacă în singurul film italian selectat în competiţia oficială
O româncă de numai 13 ani a defilat pe covorul roşu de la Cannes, alături de Monica Bellucci. Maria Alexandra Lungu joacă în pelicula „Minunile”, singurul film italian selectat pentrucompetiţia...
Invenția care îi aduce unui român de 25 de ani UN MILION DE DOLARI anual
Flaviu Sînmihăian, un tânăr din Năsăud, a inventat un soft care acum este folosit de peste de farmacii din SUA. Afacerea îi aduce anual un venit de circa...
A lăsat baltă cariera de avocat şi a devenit antreprenoare. Câştigă 7.000 de euro pe lună şi nu regretă nimic
“Nu am niciun fel de regret, iar faptul că după cinci ani mă duc la fel de entuziasmată la birou înseamnă că am ales bine”, spune Claudia Nicolae, de...
Patru elevi din Moldova participă la cea mai mare competiţie de proiecte ştiinţifice din lume „Intel ISEF 2014“
Patru elevi din Republica Moldova, căştigători ai Concursului naţional de ştiinţe şi inginerie „Mold SEF-2014“, participă în perioada 11-16 mai la finala internaţională Intel ISEF, care are loc la...
Basarabeanul Mircea Mitrofan, laureat al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România: „A fost o surpriză pentru mine”
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a stimulat creaţia jurnalistică în cadrul unei competiţii profesionale. Mircea Mitrofan, jurnalist din Republica Moldova, a câștigat Premiul II la categoria presă online. Tânărul...
Bucureşteanca de 39 de ani care conduce o afacere de un miliard de dolari în Rusia
Angela Creţu şi-a început cariera în vânzări şi după câţiva ani a făcut parte din echipa care a lansat Avon în Serbia şi Muntenegru, având rolul de director naţional...
Cea mai mare PENSIE din Republica Moldova este de 24.800 lei
Potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale, cea mai mare pensie din Republica Moldova este de de lei. Colosala sumă o încasează lunar un fost angajat din sistemul financiar-bancar....
Reportaj în prima linie: o noapte în cuibul separatiştilor din Slaviansk, de Mircea BARBU, corespondent Adevărul
Tensiunile din estul ţării sunt la cel mai înalt nivel de la începutul acestui conflict. În acest moment Ucraina se află în plin război civil, declarat de guvernul interimar...
Profesoara care de trei ani luptă cu justiția coruptă din Moldova
A apelat la instanțele de judecată cu scopul de a soluționa litigiul de la locul de muncă, apărut acum trei ani, însă a constatat că de fapt luptă împotriva...