articolSă învețe să delege este examenul de început pentru un antreprenor, pentru că dacă ești un bun specialist într-un domeniu atunci când ești angajat, nu înseamnă că o să fii și un bun antreprenor, afirmă Mihaela Rentea, fondatoarea și managing director al agenției de relații publice Trust Communications și cea care în 1998, la vârsta de 23 de ani, punea bazele Samsung Electronics România, filiala locală a unuia dintre cei mai mari producători globali de electronice. 

„Un lucru pe care l-am învățat la Samsung a fost să deleg, iar asta m-a ajutat foarte mult în antreprenoriat, pentru ca să delegi este examenul de început pentru un antreprenor. Trebuie să înveți să faci asta. Dacă ești un bun specialist, nu înseamnă că o să fii un bun antreprenor, pentru că treci de la statutul de jucător la cel de antrenor și ce te-a adus aici nu te va duce mai departe. Dacă cineva a lucrat în multinațională, poate să reziste în antreprenoriat, doar dacă deleagă unor oameni foarte buni. Pentru mine cel mai greu de delegat a fost partea financiară, iar pe aceasta nici nu am delegat-o, fiindcă este bine să rămâi mereu cu responsabilitatea aceasta. De fapt, am delegat activități, nu și răspunderea. Pentru că indiferent de ce fac cei cu care lucrez, responsabilitatea este a mea. Dacă cineva din echipa mea face o greșeală, înseamnă că este și vina mea pentru că l-am pus într-o poziție pentru care nu era pregătit. Dacă o repetă, este o problemă, dar, prima dată, este vina mea fiindcă am estimat greșit capacitatea lui”, spune Rentea.

Antreprenoarea a fondat Samsung Electronics România în 1998, la vârsta de 23 de ani, iar cinci ani mai târziu a înființat Trust Communications. La acel moment, Rentea a fost aleasă ca reprezentant exclusiv de comunicare pentru Samsung.

În 2005 ea a înghețat activitatea Trust Communications și a revenit ca angajat al Samsung până în mai 2008. Inițial, Trust Communications a oferit servicii de consultanță de business. Primul client al companiei pentru servicii de comunicare a fost Intel, iar acesta a fost câștigat în 2009.

Rentea și-a propus pentru anul acesta o creștere a veniturilor de circa 20% față de 2012, când compania a avut o cifră de afaceri de 363.000 de euro.

De asemenea, compania a avut un profit net de aproximativ 30.000 de euro în 2012.

Printre clienții Trust Communications se numără Intel, Elkotech, Fujitsu, EATON și Clever Business Solutions.

Anul acesta, Trust Communications va deschide o noua divizie de business, acesta urmând să se ocupe de organizarea de training-uri de management de produs. Mihaela Rentea susține aceste cursuri din 2008, training-urile adresându-se în special managerilor de produs, însă la cursuri vin și directori de marketing ori de vânzări sau antreprenori.

“Din 2008 și până acum, au fost peste 300 de manageri care au participat la cursuri. Deocamdată, aceste training-uri sunt o activitate separată a mea, dar, de anul acesta, vor fi integrate în Trust Communications datorită cererii. Jumătate din training are o componență de marketing și comunicare, pentru ca majoritatea problemelor pe care le întâmpinăm în business sunt legate de comunicare. Mulți facem MBA-uri, cursuri, masterate și doctorate, dar nu mai știm să comunicăm cu colegul de alături. Foarte des le dau studenților de la curs să împăturească o foaie cu ochii închiși. Și toți facem la fel, adică împăturim, rupem, dar, la final, niciuna nu este identică. Și așa este și în comunicare: tu spui sau ceri un lucru, dar fiecare înțelege diferit, pentru că avem percepții diferite”.

sursa: wall-street.ro

(253 accesari)