plic cu baniCea mai neobişnuită campanie umanitară din România continuă la Cluj-Napoca, la trei ani de la lansare, în timp ce iniţiatorul rămâne anonim. Acesta pune plicuri cu bani – orice sumă îşi permite într-o zi sau o perioadă -, în diverse locuri din oraş. Apoi dă indicii, pe Facebook, despre locul în care se află „comoara”. Singura obligaţie a celui care găseşte plicul este să dea jumătate din sumă unei persoane sărace. Şi depinde doar de el dacă o face sau nu.

Campania „Bani cu suflet” vrea să ajute. Dar şi să-i convingă pe oameni să se implice, indiferent dacă într-o zi le pot oferi doar 10 lei celor care au nevoie de ajutor, iar în următoarea zi niciun ban. Imagini cu indicii sunt lăsate pe pagina de Facebook a campaniei şi totul porneşte ca o vânătoare de comori. De exemplu, un plic cu 50 de lei a fost ascuns în Parcul Central al oraşului.

După trei ani, iniţiatorul campaniei este în continuare anonim pentru marea majoritate a celor 15.000 de clujeni care urmăresc pagina de Facebook a campaniei. Cei care îl cunosc îi dau o parte din banii cu care susţine campania.
„Pot să spun că provin dintr-o familie destul de simplă, nu am avut o copilărie deloc abundentă, şi abundent e un epitet frumos spus aici, şi tot timpul, toată viaţa mea, am fost, într-adevăr, atent la tot ce înseamnă oamenii mai săraci”, spune iniţiatorul campaniei „Bani cu suflet”.

Cei care urmăresc indiciile şi găsesc plicurile sunt rugaţi să dea jumătate din sumă unor oameni care au cu adevărat nevoie. Mulţi o demonstrează cu fotografii pe pagina de Facebook. Despre alţii, nu se ştie ce au făcut cu banii. De aceea este şi greu de spus câţi oameni au fost ajutaţi până acum.

„Cu siguranţă dacă găseşti un teren bun, şi un teren bun aş spune că sunt acei oameni care au speranţă în schimbare, care au încredere în ceilalţi aceastaă campanie poate avea succes. Eu cred că românul este un om generos”, spune Ioana Radu, psiholog.
Ideea campaniei vine din Statele Unite, acolo unde a fost lansată de un milionar.

Sursa:digi24.ro

(41 accesari)