dodon-plaha-1Au rămas două zile până la alegerile prezidenţiale a căror miză este enormă. Şi asta pentru că Republica Moldova nu a fost niciodată atât de aproape de şansa de a se elibera din captivitatea regimului oligarhic. Tot atât de aproape este RM şi de neşansa de curăţire în următorii câţiva ani, dacă la putere ajunge Igor Dodon.

Manipulând electoratul prorus, dar şi o parte din cel antioligarhic, Dodon apare lider în sondaje. Problema e că Dodon nu este nici prorus, nici antioligarh, ci un oportunist de profesie, care îşi schimbă, sistematic, retorica şi idealurile. Iar acest lucru se poate vedea cu ochiul liber la o trecere în revistă a faptelor lui Dodon, care, în ultimul deceniu, a lucrat, exclusiv, în interesele lui Vladimir Plahotniuc.

Partener de privatizări cu Plahotniuc în perioada guvernării comuniste

Deşi se declară antioligarh şi aruncă periodic, de ochii lumii, câte o declaraţie împotriva lui Plahotniuc, anume Dodon a pus umărul la îmbogăţirea ilicită a oligarhului, scuipând pe interesele statului. În 2008, când liderul PSRM era ministru al Economiei, acesta l-a ajutat pe Plahotniuc să pună mâna pe hotelul „Codru” la un preţ de nimic.

Mai exact, Dodon, fiind uşor de mână, l-a ajutat pe Vladimir Plahotniuc să privatizeze hotelul la un preţ de patru ori mai mic, decât cel de pe piaţa imobiliară. În 2014, Jurnal TV a intrat în posesia contractului de vânzare-cumpărare a hotelului „Codru”, iar documentul demonstrează că Plahotniuc a achiziţionat imobilul cu 50 de milioane de lei.

Ulterior, Curtea de Conturi a stabilit că, în urma „afacerii” dintre Dodon şi Plahotniuc, statul a fost prejudiciat cu peste 160 de milioane de lei.

În afară de privatizările obscure, Dodon, din postura de ministru al Economiei, a favorizat, la greu, interesele lui Plahotniuc şi în alte sectoare. Acesta l-a ajutat pe oligarh să instituie monopol la importul de carne şi peşte, la exportul de vin şi la exportul metalelor, asigurând dreptul unei singure companii, Metalferos, să exporte fier vechi din Republica Moldova prin intermediul unor companii-tampon din offshore, beneficiarul cărora era Plahotniuc.

Tot Dodon a fost autorul primei scheme frauduloase cu intermediari în energetică, în 2008. În urma acestei scheme, numai până la finele lui 2008, preţul energiei electrice fusese majorat cu 30%.

În acest domeniu e multă ceaţă, însă există două aspecte clare, care explică multe: 1) Dodon, în acea perioadă, lucra exclusiv pentru Plahotniuc („Codru”, „MetalFeros”, monopol în mai multe sectoare ale economiei); 2) Astăzi, beneficiarul schemelor cu intermediarii-căpuşă în energetică este Vladimir Plahotniuc (împreună cu liderul regiunii separatiste, Evgheni Şevciuk).

Plecarea din PCRM, tot la indicaţia lui Plahotniuc

Parteneriatul dintre cei doi capătă o altă conotaţie în 2011, când Dodon a părăsit Partidul Comuniştilor şi a început să facă jocurile lui Plahotniuc, deja, în politica mare. Atunci, mai multe voci din PCRM şi nu doar au spus că Dodon a părăsit rândurile comuniştilor în urma unui acord secret cu Plahotniuc şi Filat.

Mai exact, cu două zile înainte de a-şi anunţa plecarea din PCRM, Dodon ar fi semnat un memorandum secret, în care se stipula conlucrarea cu formaţiunile de la guvernare.

În aceeaşi perioadă, Dodon a îmbrăcat pentru puţin timp şi masca de proeuropean. Dacă acum manipulează electoratul prorus şi profită de emoţiile nostalgicilor după Uniunea Sovietică, câţiva ani în urmă acesta spunea că viitorul RM este, de fapt, în UE. La Congresul Socialiştilor din 18 decembrie 2011, Dodon declara: „Relaţiile cu Uniunea Europeană trebuie să reprezinte aspiraţiile cetăţenilor de a trăi într-un stat european şi modern. În primul rând, să obţinem un regim liber de vize, ca cetăţenii să poată circula neîngrădit în Europa. Trebuie să avem relaţii economice cu UE şi să dezvoltăm un schimb cultural şi educaţional mult mai intens, să importăm tehnologii şi să atragem investiţii”.

 „Plahotniuc a plătit 3.000.000 de euro pentru votul lui Dodon”

Dovadă a faptului că Igor Dodon a părăsit PCRM la comanda oligarhului Plahotniuc sunt toate acţiunile acestuia care au urmat.

După ce în 2011, la Congresul Socialiştilor, Dodon, practic, jura că nu va vota un preşedinte propus de Alianţa pentru Integrare Europeană, la distanţă de doar trei luni de zile (!), pe 16 martie 2012, Dodon VOTEAZĂ pentru alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte.

În schimbul votului pentru Timofti, Igor Dodon ar fi încasat de la oligarhul Vladimir Plahotniuc 3 milioane de euro. Acest lucru a fost afirmat de mai mulţi foşti colegi de partid ai lui Dodon.

„Întrebaţi-l pe Dodon dacă este adevărat că l-a votat pe Timofti, pentru că a primit trei milioane de euro. Puteţi să îl verificaţi cu detectorul de minciuni. Banii au fost oferiţi de cei care sunt interesaţi ca Timofti să fie preşedinte”, spunea fostul consilier al lui Voronin şi deputat PCRM, Mark Tkaciuk. Că Dodon a primit 3.000.000 de euro de la Plahotniuc a spus-o şi Renato Usatîi, care a făcut mai multe dezvăluiri, ce s-au adeverit ulterior.

Dodon, împotriva demiterii lui Plahotniuc

O altă dovadă că după ieşirea din PCRM Dodon a lucrat exclusiv în interesul lui Plahotniuc este şi faptul că, în noiembrie 2012, acesta a refuzat să susţină iniţiativa de demitere a oligarhului din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului.

„Iniţiativa comuniştilor este un act de populism şi socialiştii nu participă în această farsă”, a anunţat Dodon la microfon. „Prin această declaraţie aţi arătat cine a plătit ieşirea dvs. din PCRM”, i-a dat replica un fost coleg de partid.

Anul trecut, într-o emisiune, Dodon a minţit şi în legătură cu acest lucru. Întrebat despre relaţiile sale cu Plahotniuc, liderul PSRM, încercând să se justifice, a declarat că el, de fapt, a votat pentru demiterea oligarhului. Or, în realitate, nu a fost aşa.

Credit preferenţial de la banca lui Plahotniuc

Curios este că, la un an după ce şi-a dat votul pentru Timofti şi după ce s-a opus demiterii lui Plahotniuc, Igor Dodon şi-a cumpărat o casă de toată frumuseţea, cu trei nivele, la un preţ de 2,3 milioane de lei, deşi preţul real ar fi de câteva ori mai mare. Partea şi mai interesantă e că Dodon s-a pricopsit cu casă graţie unui credit preferenţial de 1,5 milioane de lei nu de la oricare bancă, ci de la Victoriabank, adică de la Plahotniuc.

Luat la întrebări, liderul PSRM s-a încurcat de mai multe ori în declaraţii, iar în prima perioadă chiar nega că e casa lui, deşi vecinii afirmau că îl văd zilnic acolo. Dodon spunea însă că toate acuzaţiile sunt bârfe şi că, de fapt, merge la nişte rude, după care a recunoscut, până la urmă, că imobilul îi aparţine.

Ulterior, acesta a declarat că şi-a cumpărat casa inclusiv pe banii din creditul luat în 2013, cu o rată a dobânzii de 8% anual. Asta în condiţiile în care oamenii simpli plăteau pentru credite o dobândă de cel puţin 13% anual. În cadrul altei emisiuni, Dodon a spus că, de fapt, în 2013, dobânda era de 9-9,5% anual, iar faptul că lui i s-a acordat la dobânda de 8% se datorează „relaţiei personale bune” cu cei de la conducerea băncii.

Faptul că Banca Naţională a Moldovei a modificat, între timp, rata dobânzii, aceasta crescând considerabil, nu-l interesează pe Dodon, deoarece dânsul a rămas la aceleaşi 8% prevăzute în acordul său. Liderul PSRM a spus că aşa „este corect”, odată ce el „plăteşte mai puţin”.

PSRM, aliat cu PD în momente cruciale

În timp ce o fac pe opozanţii la mărunţişuri, socialiştii au votat alături de Partidul Democrat în toate momentele cruciale, de la răsturnarea guvernelor şi până la proiecte menite să apere imperiul lui Plahotniuc.

Anume cu ajutorul socialiştilor, PD a reuşit să demită mai întâi Guvernul Filat, după care şi Guvernul Streleţ. Socialiştii au susţinut şi solicitarea procurorului general Corneliu Gurin, controlat de PD, privind ridicarea imunităţii lui Vladimir Filat.

La sfârşitul anului trecut, fracţiunea lui Dodon a susţinut şi iniţiativa Partidului Democrat privind trecerea CNA din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului. Acest lucru s-a întâmplat în contextul în care Valeriu Streleţ îşi exprimase intenţia de a-l demite pe şeful CNA, Viorel Chetraru, pentru rezultatele modeste în lupta cu corupţia. Astfel, fracţiunea lui Dodon l-a scăpat de demisie pe protejatul PD.

Un alt proiect important susţinut de Dodon şi deputaţii PSRM a fost şi modificarea în regim de urgenţă, la începutul acestui an, a Codului Audiovizualului. Proiectul a stârnit critici puternice în societate, pentru că, spun experţii, acesta a fost elaborat astfel încât să-i asigure oligarhului Plahotniuc monopolul pe piaţa mass-media, în situaţia în care acesta deţine şapte posturi de televiziune. Or, dacă iniţial proiectul trebuia, dimpotrivă, să elimine concentrarea presei în mâinile unei singure persoane, actul a fost modificat pe ultima sută de metri, la iniţiativa unui deputat socialist, astfel încât, în următorii ani, să nu mai poată apărea alte holdinguri media.

Un alt moment în care Dodon şi-a demonstrat subordonarea faţă de oligarh a fost începutul lunii ianuarie curent, la şedinţa Parlamentului în care premierul desemnat Ion Sturza urma să ceară vot de încredere deputaţilor. Acea şedinţă nu a avut loc din lipsă de cvorum. Şi asta deoarece socialiştii nici măcar nu au participat la şedinţă, la fel ca şi cei din PCRM şi o parte din fracţiunea PD.

Plahotniuc a rupt din toate fracţiunile, în afară de PSRM

Relevant este şi că aşa-zisa coaliţie majoritară, clădită cu mare greu în jurul PD prin şantaj, corupere, cumpărare şi alte metode de ordin penal, a întrunit în ea deputaţi din toate fracţiunile. Nu şi din PSRM.

„Cum se întâmplă că fracţiunea socialiştilor rămâne intactă deja peste un an, inclusiv trecând peste ianuarie 2016, când a fost învestit cel mai nelegitim guvern, pe care l-a avut Republica Moldova în toţi cei 25 de ani – Guvernul Filip? Cum se întâmplă că în prezenta alianţă de guvernare s-au întrunit liberali, liberal-democraţi, democraţi, comunişti, PPEM-işti şi tentaculele PD au ajuns peste tot, nu şi la PSRM? Să fie o simplă speculaţie că Plahotniuc îl păstrează intact pentru o chestie de viitor?”, scrie fostul consilier guvernamental Dumitru Alaiba, într-un articol recent.

În pauzele războiului cu oligarhia, Dodon se distrează în cluburile lui Plahotniuc

Chiar şi de curând, în ajunul alegerilor pentru funcţia de preşedinte, la care Dodon tinde, după cum spune el, pentru a pune capăt oligarhiei, liderul PSRM a fost surprins printre oaspeţii de onoare la un eveniment sportiv organizat de oamenii apropiaţi lui Plahotniuc.

La evenimentul organizat de finul lui Plahotniuc, Dorin Damir, au fost prezente mai multe persoane din mediul controlat de oligarh, iar Dodon a stat la o masă VIP.

Printre alte persoane din anturajul lui Plahotniuc, la eveniment au fost văzuţi reprezentanţii actualei majorităţi parlamentare, Dumitru Diacov şi Vladimir Vitiuc, avocatul Vitalie Nagacevschi, câţiva miniştri din Guvernul Filip şi unul dintre administratorii holdingului, Valentin Zubic.

Dodon, cu critici la adresa protestatarilor care au huiduit guvernanţii de Ziua Independenţei

Un alt caz în care Igor Dodon şi-a dat arama pe faţă a fost şi Ziua Independenţei, când mai multe persoane au ieşit la manifestaţia „Nu mă tem”, în semn de protest faţă de regimul oligarhic de la guvernare. Atunci, mulţimea, printre care se aflau copii şi vârstnici, a fost îmbrâncită şi stropită cu gaze lacrimogene de către poliţişti.

Autoproclamatul antioligarh Dodon a criticat însă protestatarii pentru „profanarea simbolurilor statului” şi nu a avut nicio problemă cu aplicarea mijloacelor speciale asupra mulţimii de către organele de forţă, controlate de oamenii lui Vladimir Plahotniuc.

Dodon, favoritul lui Plahotniuc din puzderia de candidaţi-păpuşă

Din toate cele enumerate mai sus, vedem cât valorează cuvintele şi principiile lui Igor Dodon care, astăzi, e comunist cu acte în regulă, mâine proeuropean, iar poimâine prorus şi „antioligarh” convins, care votează tot ce-i ordonă Plahotniuc.

Dacă Dodon nu ar fi proiectul salvator al lui Plahotniuc, cum se explică faptul că holdingul media al oligarhului, care stă să rupă cu dinţii de tot ce nu-i convine stăpânului, nu-l atinge nici cu un deget pe liderul socialiştilor, iubitor de cluburile lui Plahotniuc?

Până şi candidatul PD la prezidenţiale, într-un moment de slăbiciune sau de gelozie, l-a dat de gol pe Dodon. Într-o dezbatere de la sfârşitul săptămânii trecute, Marian Lupu l-a îndemnat pe Dodon să-l sune direct pe Plahotniuc. „Aveţi numărul, sunaţi-l. Încă nu se ştie cine dintre noi se cunoaşte mai bine cu el”, a declarat Lupu.

Şi dacă Dodon l-a votat pe Nicolae Timofti la nici trei luni după ce jura că nu o va face, apare întrebarea: în cazul în care câştigă alegerile prezidenţiale, cât timp îi va lua lui Dodon să-l desemneze pe regele neîncoronat Plahotniuc în funcţia de premier?

Cert este un lucru: Vladimir Plahotniuc s-a asigurat că va cuceri şi ultima redută – Preşedinţia, fie prin Lupu, fie prin Dodon. Desemnarea Maiei Sandu în calitate de candidat unic al forţelor antioligarhice de dreapta, care este susţinută masiv de liderul mişcării protestatare, Andrei Năstase, a dat peste cap planurile coordonatorului. Cu atât mai mult că, în ultimele luni, oligarhul a investit atât efort în a-l denigra pe cel care, până la urmă, s-a retras din cursă.

Acum, că şansele lui Lupu se clatină, Igor Dodon rămâne favoritul oligarhului. În loc de orice comentariu şi concluzie, imaginile în care Dodon tresare şi face plecăciune în faţa lui Plahotniuc spun totul şi un pic mai mult.

Unica şansă pentru Republica Moldova rămâne candidatul unic al forţelor antioligarhice de dreapta, Maia Sandu, singura care, din funcţia de preşedinte, nu-l va desemna niciodată pe Plahotniuc premier şi singura care va purcede neîntârziat la demontarea regimului oligarhic instituit de coordonatorul de Grozeşti.

Sursa:jurnal.md

(31 accesari)