Înalta Curte de Casație și Justiție din România a elaborat un ghid în care le cere judecătorilor să aplice mai multe condamnări cu executare pentru corupție

ICCJ: “Trebuie să accepte ideea că nu le este, în mod subtil, încălcată independența, ci se realizează premisele unui act de justiție previzibil și eficient”. Ideea a fost preluată în Raportul MCV: “Procentul ridicat de pedepse cu suspendare pare să indice o anumită reticență a judecătorilor de a-și asuma consecințele unei constatări a vinovăției”

Justiția trebuie să împartă ani de închisoare cu executare pe bandă rulantă, altfel nu mai e Justiție. Judecătorii, care se bucurau cândva de independență și imparțialitate, au ajuns să fie criticați pentru că nu dau pedepse atât de severe pe cât și-ar dori anumite persoane. Unii magistrați sunt chiar “condamnați” să rămână la o instanță inferioară dacă nu cumulează un număr de ani la condamnările cu executare. Mai nou, sunt apreciați judecătorii care au adunat în CV-ul profesional ani grei de condamnare cu executare. Pentru magistrații care au o judecată distinctă de aceștia și nu urmăresc doar aplicarea pedepselor cu executare a fost întocmit un Ghid, menit să îi îndrume spre o judecată corectă când vine vorba de fapte de corupție. Mai exact, sub pretextul unei practici unitare, a fost elaborat în laboratoarele regimului Băsescu un Ghid de individualizare judiciară a pedepselor aplicate pentru infracțiuni de corupție, în care sunt enumerați pași și modalitățile pe care judecătorii trebuie să le respecte pentru a pronunța o condamnare, de preferat cu executare. Acest Ghid a fost alcătuit de Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de judecătoarea Livia Doina Stanciu, și întocmit, conform documentului, la recomandarea din Rapoartele MCV ale Comisiei Europene.

Mai exact, prin recomandările CE privind combaterea corupției, ICCJ a înțeles că cea mai bună modalitate de eradicare a acestui fenomen este aplicarea pedepselor cu executare, dat fiind că în practică hotărârile judecătorești pronunțate în materie arată că pedepsele aplicate sunt cu mult mai mici decât ar trebui. Ghidul ar trebui să vină în ajutorul magistraților care sunt conștienți de gradul social ridicat al infracțiunilor de corupție și propune o practică unitară pentru toți judecătorii, în așa fel încât să fie ”atins scopul pedepselor” și “să fie înregistrate rezultate notabile în lupta împotriva corupției”.

Toate aceste cuvinte îmbrăcate frumos în Ghidul lui Stanciu înseamnă de fapt o constrângere a magistratului în momentul în care dispune o decizie, în condițiile în care recomandările au fost înaintate tuturor instanțelor din țară cu specificația de a fi aplicate asemenea unei legi. Deși Ghidul nu are caracter de lege, și prin urmare nu este imperios a fi aplicat, totuși nerespectarea lui atrage consecințe. Drept dovadă, în dorința lor acerbă de a accede la ICCJ aplică condamnări cu executare, doar pentru a fi, spre exemplu, pe placul Liviei Stanciu, membru de drept în CSM – organism în fața căruia candidații la instanța supremă își susțin interviurile – cunoscută pentru ușurința cu care trimite în închisoare inculpații care îi calcă pragul instanței. O dezbatere de acest gen, o are în prim plan pe judecătoarea CAB, Anca Alexandrescu, cea care i-a condamnat cu executare în dosarul Transferurilor pe Gică Popescu și Jean Pădureanu, în condițiile în care primul a plătit prejudiciul cauzat statului, recunoscându-și astfel vina, iar cel de-al doilea are aproape 80 de ani și suferă de boli extrem de grave.

Așa cum veți vedea în cele ce urmează, cerințele din Ghidul ICCJ sunt impuse categoric sub mantaua practicii unitare. Fiind evident că prevederile acestui Ghid îngrădesc independența decizională a magistratului, experții din laboratorul regimului Băsescu au încercat să dea o nuanță de libertate precizând următoarele: „Se impune precizarea că, în vederea unificării practicii judiciare în materie, la fel de important ca și procesul de identificare a unor criterii suplimentare de individualizare a pedepselor este și fenomenul de responsabilizare a magistraților români care trebuie să accepte ideea că, urmând o serie de recomandări elaborate de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu le este, în mod subtil, încălcată independența, ci se realizează premisele unui act de justiție previzibil și eficient, în acord cu angajamentele asumate de România prin Planul de acțiune. (…) Pentru că politica penală, privită sub aspectul acțiunii de luptă împotriva corupției, să-și atingă scopul – reducerea treptată a fenomenului infracțional – este necesar ca fiecare pedeapsă aplicată să-și îndeplinească funcțiile sale, întrucât doar în acest mod scopul pedepsei va putea fi atins; în acest sens, o pedeapsă este aptă să-și îndeplinească funcțiile și să-și realizeze scopul numai dacă, atât în faza judecății, cât și în faza executării, este perfect individualizată, ca instrument adecvat de realizare practică a politicii penale”.

Pașii propuși de ICCJ pentru practica unitară judiciară

Altfel, în trei pași simpli, Ghidul stabilește cum trebuie să judece un magistrat pentru a ajunge și la concluzia că este necesară aplicarea unei pedepse cu executare, evident, în scopul eradicării fenomenului corupției:

„Pentru realizarea unei practici judiciare unitare în materie, în activitatea de individualizare judiciară a pedepselor trebuie urmați o serie de pași, și anume:

–Determinarea scopului pedepsei:

-Stabilirea și analiza criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei;

–Evaluarea finală a împrejurărilor săvârșirii faptei.

Finalizarea procesului de individualizare a pedepsei presupune o activitate de cântărire a tuturor împrejurărilor care caracterizează fapta și persoana infractorului în scopul stabilirii unei pedepse care să asigure realizarea scopului acesteia. În această activitate, judecătorul trebuie să asigure un echilibru între criteriile de individualizare a pedepsei și scopurile pedepsei; o judecată echitabilă trebuie să aibă ca finalitate realizarea unei proporționalități juste, corespunzătoare faptei comise și vinovăției infractorului, reeducarea și reinserția socială a acestuia în restabilirea ordinii de drept prin stabilirea pedepsei de o manieră în care să funcționeze ca o forță socială pedagogică în societate“.

Magistrații care nu dau condamnare cu executare trebuie să își motiveze “minuțios” decizia

Deși recomandările de mai sus sunt prezentate într-o notă imperativă, spre finalul Ghidului se susține că magistrații nu trebuie neapărat să aplice doar pedepse cu executare. ICCJ recomandă judecătorilor că în cazul în care vor să pronunțe o hotărâre cu suspendare, să motiveze “minuțios” decizia: „Dacă pașii menționați ar trebui să conducă la stabilirea unei pedepse juste, nu mai puțin importantă este și operațiunea de individualizare a executării pedepsei aplicate, bazată pe aceleași criterii amintite anterior. Observațiile noastre nu conduc, în mod obligatoriu, la concluzia că, în cazul infracțiunilor de corupție singura modalitate acceptabilă ar fi executarea efectivă a pedepselor aplicate, însă subliniază necesitatea motivării minuțioase de către instanța de judecată care optează pentru suspendarea executării pedepsei, în mod special. Apreciem totuși că, date fiind observațiile anterioare, suspendarea executării pedepsei ar trebui dispusă, în cazul infracțiunilor de corupție, doar în situația faptelor caracterizate de un grad foarte redus de pericol social concret, comise de persoane a căror atitudine față de fapta și urmările produse denotă o periculozitate socială scăzută și posibilitatea reeducării lor chiar și fără privarea de libertate – pentru care simpla aplicare a unei pedepse reprezintă un avertisment extrem de serios, de natură a sta la baza schimbării unor mentalități eronate”.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că “se impune o abordare dialectică a tuturor criteriilor de individualizare, fără a se sublinia, cu precădere lipsa antecedentelor penale ale infractorului, de exemplu, faptul că anterior comiterii faptei se bucura de o bună reputație, are o pregătire școlară și profesională peste medie etc., aspecte care, în principiu, în cazul infracțiunilor de corupție, nu au neapărat valoarea unor circumstanțe atenuante, mai ales atunci când infractorul a profitat de aceste realități pentru a-și disimula comportamentul infracțional sau a-și asigura realizarea scopului ilicit propus; în acest context apreciem că deosebit de utilă analiza scopului și a mobilului infracțiunii în fiecare cauză în parte, tocmai pentru a realiza o adecvare corespunzătoare a pedepsei”.

Experții europeni îi ceartă în Raportul MCV pe judecătorii care nu aplică Ghidul ICCJ

Interesant este și următorul aspect. În ultimul raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate în România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare, din data de 22.01.2014, se regăsesc exact ideile din Ghidul Înaltei Curți. La pagina zece a Raportului MCV se arată că în domeniul corupției la nivel înalt există încă obstacole semnificative, în sensul în actele de corupție nu au fost mereu tratate ca infracțiuni grave, și mai mult, relevă o reticență a judecătorilor de a-și asuma consecințele unei constatări a vinovăției.

Remarca Comisiei Europene este cu atât mai interesantă cu cât face trimitere chiar la Ghidul lui Stanciu: “Combaterea corupției în rândul magistraților este un element-cheie al credibilității sistemului. În acest domeniu au fost depuse eforturi atât pentru sporirea coerenței sancțiunilor, cât și pentru intensificarea efectului disuasiv al acestora prin supunerea unui proiect de lege privind pierderea pensiilor de serviciu speciale ale magistraților condamnați definitiv pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, inclusiv corupție.

Cu toate acestea, în domeniul combaterii corupției la nivel înalt există încă obstacole semnificative. În ciuda cercetărilor, a trimiterilor în judecată și a condamnărilor care au loc, există elemente care dovedesc faptul că actele de corupție nu sunt întotdeauna tratate ca infracțiuni grave. În cadrul sistemului judiciar, procentul ridicat de pedepse cu suspendare pare să indice o anumită reticență a judecătorilor de a-și asuma consecințele unei constatări a vinovăției, ceea ce se află în contradicție cu ghidul de stabilire a pedepselor al înseși Înaltei Curți. Un alt aspect important în acest domeniu va fi îmbunătățirea bilanțului de rezultate în ceea ce privește confiscarea activelor și recuperarea activelor. Confiscarea extinsă, care cuprinde și activele rudelor, rămâne o procedură recentă la care se recurge relativ rar„.

Recomandări pentru aplicarea Ghidului ICCJ

Trebuie precizat și că, în urma Ghidului de individualizare judiciară a pedepselor aplicate pentru infracțiuni de corupție, a cărui dată de apariție nu este cunoscută cu exactitate, a fost publicat, la data de 1 noiembrie 2011, pe site-ul CSM-ului un document în care sunt cuprinse Recomandările Înaltei Curți față de modul de punere în practică a acestui Ghid.

Conform acestui document, recomandările au ca scop „asigurarea unei jurisprudențe unitare, prin aplicarea corelată a criteriilor privind calitatea sau funcția făptuitorului, modalitatea de săvârșire a infracțiunii și cuantumul sumei de bani sau valoarea foloaselor, ca principale criterii de individualizare a pedepselor aplicate pentru infracțiunea de luare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență„.