vitalie-marinutaCorpul de ofițeri din Armata Națională este în prezent cu moralul la pământ, în urma criticilor aduse de șeful statului la Colegiul militar care s-a petrecut la sfârșitul lui februarie. Declarația a fost făcută de către fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuța, la Cabinetul din Umbră de la Jurnal TV.

„Pe 27 februarie, la Colegiul militar s-a întâmplat ceva ce nu s-a întâmplat în toți peste 20 de ani de existență a Republicii Moldova. A fost Colegiul militar, după care eu mi-am dat demisia. Atunci nu s-a bătut în ministrul sau persoana Vitalie Marinuța, dar anume s-a bătut în corpul de comandă și linia de comandă a Ministerului Apărării. Acum încerc să am o discuție la nivel de Consiliul Suprem de Securitate sau cu șeful statului. Consider că dumnealui este dus în eroare ori este parte componentă a ceva. Când voi fi convins că nu pot să am această discuție, o voi face în public. Poate nu este prea diplomatic, dar sunt în armată de la 15 ani. Am avut posibilitatea să plec și în SUA și în alte state să-mi fac carieră, dar am rămas. La moment, din cauza unor procese care au loc în armată, moralul corpului de ofițeri este la pământ”, a declarat Marinuța.

Referindu-se la pregătirea morală a ofițerilor în cazul unei eventuale invazii a trupelor ruse, fostul ministru al Apărării a menționat că în ultimii patru ani s-a lucrat foarte mult în acest domeniu.

„Nu la politizarea armatei, dar la conștientizarea cine suntem, de unde provenim și ce trebuie să apărăm. Daci îmi puneați această întrebare pe 25-27 februarie, eu spuneam că bag mâna în foc pentru majoritatea 99,9% din corpul de ofițeri din armata națională”, a mai spus Marinuța.

În context, Vitalie Marinuța a spus totuși că nu consideră reală o intervenție a trupelor rusești pe teritoriul Republicii Moldova.

„Ocuparea militară în viitorul apropiat de către forțele rusești nu va fi. Trebuie să fim liniștiți. Dar același scenariu care are loc în Ucraina, cu forțe pretinse paramilitare din regiunea de est a Republicii Moldova ar putea fi. Informațional suntem ocupați de Rusia din 1992. Economic suntem dependenți de Rusia cam tot de atunci. Politic – azi nu pot comenta, dar peste ceva timp rămâne să vedem. La moment, personal consider că avem de ce ne teme, dar nu de o intervenție militară imediată”,a conchis Marinuța.

sursa: jurnal.md

(210 accesari)