macronFranța a ales. Rezultatele oficiale după numărarea tuturor voturilor îl dau câștigător detașat pe Emmanuel Macron în al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

După numărarea tuturor voturilor, liderul mişcării En Marche! a obţinut 66,06 la sută din voturile exprimate. Emmanuel Macron a fost votat covârşitor de francezii din diaspora. În Statele Unite, la New York şi Boston, dar şi în Canada, la Montreal, el a obţinut peste 90%.

Contracandidata sa, Marine Le Pen, a fost preferată de doar 33,94% dintre francezii care au fost la urne. Aceasta şi-a acceptat înfrângerea, dar a spus că a pierdut o luptă, nu tot războiul.

În turul al doilea al prezidenţialelor din Franţa, prezenţa la vot a fost cea mai mică de după 1969 – doar 75%.

În primul discurs de după anunţarea primelor exit-poll-uri, de la cartierul său general, Emmanuel Macron a transmis un mesaj care îndeamnă la reconciliere, pentru binele Franţei.

„Voi apăra Franța, interesele ei vitale, imaginea ei, mesajul pe care îl reprezintă. Îmi iau acest angajament în fața voastră. Voi apăra Europa, destinul comun al popoarelor de pe continentul nostru. În joc e civilizația noastră. Să iubim Franța începând din această seară! Pentru cei cinci ani care vin, vreau să mă pun în slujba ei cu umilință, devotament și hotărâre. Trăiască Republica, trăiască Franța!”, a declarat președintele ales.

Apoi, preşedintele ales a mers la Luvru, unde îl aşteptau mii de susţinători. Acolo, Emmanuel Macron şi-a făcut intrarea pe Oda Bucuriei, imnul Uniunii Europene.

„Vă mulţumesc pentru că sunteţi aici, că aţi fost alături de mine, că aţi luptat plini de curaj, în atât de multe luni, pentru că în seara asta aţi câştigat. Franţa a câştigat!”, a spus Emmanuel Macron, aclamat de miile de susținători.

Sursa:digi24.ro

(4 accesari)