Preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a adresat un mesaj de felicitare poliţiştilor cu ocazia Zilei lor profesionale. 

„Cu cele mai frumoase gânduri de prosperare şi sănătate mă adresez celor care, de-a lungul timpului, au apărat cu dedicaţie independenţa Moldovei, au stat la straja legii, au luptat cu infracţionalitatea şi au depus toate eforturile pentru a asigura liniştea şi a apăra drepturile cetăţenilor. Este dificil, în condiţiile actuale să-ţi păstrezi verticalitatea profesională şi să nu-ţi încalci principiile deontologice, dar sunt sigur că în cadrul forţelor noastre de ordine sunt foarte mulţi poliţişti, care au reuşit s-o facă, chiar dacă căpeteniile lor au intrat în jocul puterii, înţelegându-şi rostul doar în apărarea contra cost a criminalilor de la guvernare de propriul popor”, spune Andrei Năstase.

„Adevăraţilor Poliţişti şi familiilor lor, pentru care am făcut o prioritate din adoptarea unei legi drepte după înlăturarea de la putere a acestei hunte oligarhice, le doresc putere, determinare, rezistenţă şi încredere în valorile adevărate, care nu pot fi trădate şi supravieţuiesc prin fiecare cetăţean demn, fiind transmise din generaţie în generaţie. Vă doresc tuturor să vă bucuraţi de împliniri sufleteşti, inclusiv, prin participarea la edificarea unei ţări, în care să vrei să trăieşti!”, conchide liderul Platformei DA.

Sursa:jurnal.md

(35 accesari)