Șeful de la MAI care i-a propus unui adolescent să-i facă sex oral pentru 50 de euro, DEMIS după investigația Jurnal TV

Comandantul adjunct al Trupelor de Carabinieri și șef al directiei management resurse umane, Mihail Bejan, a fost demis din funcție după difuzarea investigației Jurnal TV în care sunt prezentate probe precum că angajatul MAI i-ar fi cerut unui minor de 17 ani să-i presteze servicii sexuale.

Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a Inspectoratului General de Carabinieri al MAI.

„În atenția publicului, cu referire la cazul difuzat în presă în care este vizat colaboratorul Mihail Bejan, vă informăm că, în conformitate cu prevederile art.35 p.3 lit.k) (la comiterea delictelor ce descreditează titlul de militar) din Legea nr.162-XVI din22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor, prin ordinul MAI acesta a fost eliberat din serviciul militar prin contract.

Menționăm că, pe marginea acestui caz Procuratura a pornit o cauză penală”, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratului General de Carabinieri al MAI.

Precizăm că totul s-a întâmplat în seara zilei de 1 februarie, în jurul orei 19:00. Potrivit ordonanței emise de poliție, este vorba de comandantul adjunct al Trupelor de Carabinieri și șef al directiei management resurse umane, Mihail Bejan. Acesta l-ar fi ademenit pe un adolescent în vârstă de 17 ani, propunându-i să-i facă sex oral în schimbul a 50 de euro.

Mihail Bejan a ocupat funcția de șef adjunct al detașamentului cu destinație specială ALFA din cadrul SIS, în perioada în care actualul ministru de Interne degrevat, Alexandru Jizdan, deținea funcția de director adjunct al SIS.

Potrivit surselor Jurnal TV, ulterior, Mihail Bejan a fost transferat în cadrul MAI în calitate de ofițer sub acoperire al SIS pentru a supraveghea activitatea Ministerului de Interne iar mai târziu a fost numit în funcția de șef adjunct al trupelor de carabineri, având și aici, potrivit surselor, misiunea de agent sub acoperire al SIS-ului.

Vedeți mai jos investigația Jurnal TV:

Sursa:jurnal.md

(100 accesari)

Articole similare

Corupție

Maia Sandu: „Avem suspiciuni rezonabile să credem că regimul a încercat să ne otrăvească”

Justiție

Băsescu: Îmi pare rău că nu mai am cetățenie pentru a vota „ACUM”. Dar o va face soția mea Maria

Justiție

Veaceslav Negruța: Sfat util pentru Dorin și nea Mihai

Eveniment

Mesajul de mobilizare la vot al lui Andrei Năstase: „Duminică va fi momentul istoric al eliberării de sub dictatură”

Eveniment

Maia Sandu, interviu în presa română: Vom învinge mișeii prin adevăr; Acest popor merită o guvernare nouă și un trai decent

Justiție

Andrei Năstase: Partidele lui Plahotniuc, Dodon și Șor trebuie excluse din cursa electorală pentru finanțări obscure

Nu există comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *