Pentru a reînvia parcursul european al Moldovei este nevoie ca să fie rezolvate problemele social-economice din ţară. Anume acest lucru îşi pune în prim plan Platforma Demnitate şi Adevăr, spune vicepreşedintele formaţiunii, Alexandru Slusari.

„Oamenii trebuie să-şi primească salariile, pensiile, să aibă parte de drumuri, jusţie, să existe o luptă cu corupţia care să ne poată apropia de Europa. Acesta este drumul Platformei DA. Dar nu jurăminte sterile despre cursul european al Moldovei şi rapoarte frumoase a drumurilor care nu au fost făcute. Noi nu strigăm la fiecare colţ că suntem un partid european doar ca să ni se dea mai mulţi bani. Noi vom face cu adevărat integrarea europeană, adică să modernizăm ţara după standarde europene”, a declarat vicepreşedintele Platformei DA.

Potrivit lui Alexandru Slusaru, anume această abordare a Platformei DA îi supără pe Tănase, Plahotniuc, Dodon, Ghimpu, Filat şi alţi politicieni, participanţi la capturarea statului.

„Cine îi pune piedici planului lui Tănase? Desigur, Platforma DA. Noi nu avem ideologie. Eu nici măcar nu-l voi pune să ia cunoştinţă cu programul nostru, unde poţi vedea în detalii doctrina noastră. Sper ca Partidul Popular European să dea un răspuns la această întrebare. Eu pur şi simplu întreb despre ideologia acelor partide pe vreme cărora au fost furate zeci de miliarde. Aşa ideologie noi nu avem şi nici nu vom avea vreodată”, a notat vicepreşedintele Platformei DA.

„Acestui sibarit i-a plăcut ultimii şapte ani. El a declarat public că relaţiile dintre el şi Plahotniuc sunt de aşa fel încât îi permit să-şi rezolve problemele. Pentru asta el rezolva principalului mafiot al ţării problemele juridice. De exemplu, a îngropat pentru totdeauna ambiţiile politice ale lui Filat şi l-a dat în întregime în braţele lui Plahotniuc. Asfel a încălcat Constituţia şi a scris o lege paralelă favorabilă lui Al Capone de Grozeşti. Vă amintesc că viitorul ministru al justiţiei, domnul Tănase, nu s-a remacrat prin nicio reformă, în schimb a propus plafonarea taxei de stat atunci când oamenii se adresează în instanţă. În mod ciudat, anume după asta prin instanţele de judecată din Moldova au fost spălate peste 30 de milioane de dolari”, a spus Alexandru Slusari.

Şi acum, Alexandru Tănase, se dă cu părerea despre o coaliţie politică obligatorie dintre democraţi, PAS, Ghimpu şi Şalaru, spune vicepreşedintele Platformei DA.

„Aşadar, a devenit o modă când mai multe personaje implicate la capturarea ţării încercă să ne ţină lecţii de politică. Şi Alexandru Tănase ştie reţeta cum să păstreze o ţară capturată sub flag european”, a declarat vicepreşedintele Platformei DA.

„Alexandru Tănase este gata să scrie memorii cât de complicat i-a fost lui cu Filat să facă coaliţie cu Plahotniuc. La ce au dus Moldova toate aceste coaliţii? În timp ce mai mulţi susţinători ai vectorului European au plecat peste hotare, fostul şef al Curţii Constituţionale de la GBC a preferat să tacă. La el totul era bine. De asta trebuie să facă şi mai departe alianţă geopolitică cu mafioţii care cu o mână sau vor cuprinde sau vor sugruma partidele europene, dar cu alta îl vor susţine pe Dodon. Totodată, în paralel el va continua să saboteze reformele”, a spus Alexandru Slusari.

Sursa:jurnal.md

(10 accesari)