Ex-diplomat propune crearea unei „Comisii împotriva impunității” care să apere țara de „banda lui Plahotniuc”
În condițiile unui stat slab cu instituții nefuncționale, în condițiile unei corupții omniprezente, în Republica Moldova ar fi binevenită crearea unei structuri internaționale, cum ar fi „Comisia împotriva impunității”, după exemplul Guatemalei.
Propunerea aparține fostului reprezentant al Moldovei în Consiliul Europei și ONU, Alexei Tulbure.
„În Guatemala funcționează “Comisia împotriva impunității”, creată de ONU împreună cu guvernul local în 2006. Astăzi președintele Guatemalei Jimmy Morales l-a declarat pe Iván Velásquez Gómez, un judecător din Columbia, conducătorul acestei Comisii, persona non grata. După mine este un indicator că Comisia-și face bine treaba”, scrie Tulbure pe o reţea de socializare.
„În condițiile unui stat slab cu instituții nefuncționale, în condițiile unei corupții omniprezente crearea unor astfel de structuri internaționale este binevenită. De ce să nu cerem și noi crearea unei astfel de Comisii împotriva impunității în Moldova? Banda lui Plahotniuc fură fără să teamă de urmări, i.e. acționează în condițiile unei totale impunități. E timpul să venim cu idei noi”, mai spune ex-ambasadorul.
În opinia acestuia, „singuri nu ne isprăvim, avem nevoie de asistență internațională”.
Sursa:independent.md
(87 accesari)
Aceiași „afacere” pusă la cale și plătită de Plahotniuc. Mai întâi se încarcă pagina în mod normal, apoi repede se reîncarcă, dar de data aceasta fără „Preluarea textelor …”, „Articole relaționale”, „Comentariile Dvs. la articole… și COMENTARII. Părerea mea este, că afacerea este produsă prin difuzorul de Internet!
Plahotniuc, idiotule! Jos mâinile răpănoase de pe ziarul poporului, ZDG!
Apropo, stimați Domni de la GLASUL! Dacă o să tăceți acum, următorii pe lista lui Plahotniuc puteți fi voi!
# OFICIAL.md
„Un subiect discutat de democraţi astăzi a vizat desemnarea candidaturii pentru funcţia de Ministru al Apărării, care încă este vacantă – anunță serviciul de presă al PDM.”
Potrivit lui Andrian Candu, vicepreședinte PDM, deja a fost examinate mai multe candidaturi şi a fost identificată persoana pentru această funcţie, numele căreia va fi anunţat în timpul apropiat.
Bună ziua, cumătru a lui Plahotniuc! Da de ce nu-i spuneți numele? Fiindcă-i poponarul cu moacă de kukla Barby, Victor Gaiciuc? Da eu de când vă spun asta? Vai de capetele voastre de Plahotniuci și Dodoni, trădători de popor și țară!
POATE OARE LUPTA STĂPÂNUL CU ANIMALUL SĂU DE COMPANIE? (1)
Anatol Ţăranu: „Problema mare este cât de departe va ajunge Vlad Plahotniuc în lupta împotriva lui Igor Dodon”.
Păi bine bre, Țărane! Eu te știam om serios! Cum adică, Plahotniuc luptă cu Dodon? Da chiar o spui în serios? Păi bine, dar s-o luăm altfel. Tu ai acasă motan? Și cum îți imaginezi lupta ta cu respectivul? Pui mâna pe mătură și-l
trăsnești! O dată, de două ori, de câte ori va fi nevoie!
Cam așa stau lucrurile cu lupta între Plahotniuc și pudelul lui Dodon. Despre ce luptă poate fi vorba între stăpân și animalul lui de companie? Suntem oameni maturi și să fim serioși. Și cum îți place ție să ne spui? „Da asta-i altceva,
că…”?
POATE OARE LUPTA STĂPÂNUL CU ANIMALUL SĂU DE COMPANIE? (2)
Apoi hai să nu uităm, că pudelul Dodon nu vedea președinție, cum nu-și poate vedea ceafa groasă fără oglindă fără cele 5% din voturilr alegătorilor pe care i le-a asigurat jupânul Plahotniuc și gașca lui de PD-iști și cu toată puterea
mediatică a holdingului lui, cu de-al de Bogatu, Dabija și alți derbedei cumpărați de oligarh la piața de vechituri cu zece arginți.
Așa că domnule țăran, așează-te pe laiță, bea o cană cu apă rece și gândește-te bine! Despre ce fel de luptă poate fi vorba între stăpân și animalul său de companie? Aha! Foarte corect! Despre o luptă butaforică! Vezi, că poți, când
pui capul de țăran în mișcare!
Adrianei Bețițor
Adriană, draga moșului Adriană
Sincer te creadeam fără prihană,
Dar de când ești cu Plahotniuc
Nu mai faci un pas fără ciubuc.
ADRIANEI BEȚIȘOR
Adriană, draga moșului Adriană
Sincer te creadeam fără prihană,
Dar de când ești cu Plahotniuc
Nu mai faci un pas fără ciubuc.
FURTUL MILIARDULUI DE DOLARI (1)
Plahotniuc este răul din umbră care se află în spatele tuturor relelor din R. Moldova. Una din principalele rele făcute de Plahotniuc este furtul miliardului. Principalul realizator nemijlocit al furtului miliardului este Ilan Shor, care s-a folosit de lăcomia țigănească și indolența lui Vlad Filat, de nepăsarea criminală a lui Iurie Leancă, implicarea căruia în furtul miliardului poate fi mult mai importantă de cât s-ar crede.
FURTUL MILIARDULUI DE DOLARI (2)
După ce miliardul fusese furat Vlad Plahotniuc a preluat conducerea întreprinderii criminale propunându-i principalului delincvent la vremea ceia Ilan Shor libertatea contra unui procent foarte important din miliard. Ilan Shor s-a pomenit în fața unei propuneri pe care n-o putea refuza. Astfel s-a hotărât, că Ilan Shor depune denunț minciunos
împotriva lui Vlad Filat, iar Vlad Plahotniuc, folosind puterea pe care o are asupra justiției, asigură libertatea hoțului Ilan Shor. Astfel partea covârșitoare a miliardului furat trece la Vlad Plahotniuc.
FURTUL MILIARDULUI DE DOLARI (3)
Câștigul lui Vlad Plahotniuc a fost dublu. Pe de o parte ia revenit majoritatea miliardului furat, pe de alta și-a nimicit principalul adversar politic Vlad Filat și a câștigat posibilitatea de-ași supune în totalitate R. Moldova.
Ilan Shor după jaful secolului în R. Moldova și-a asigurat libertatea, dar și o parte importantă din miliard. Până acum Ilan Shor, care a furat un miliard de dolari din banii publici n-a stat practic nici o zi la închisoare și are toate posibilitățile să nu stee acolo niciodată, cel puțin până la căderea regimului Plahotniuc.
FURTUL MILIARDULUI DE DOLARI (4)
Vlad Filat va mai sta la închisoare câțiva ani pe care parțial îi merită. Procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului durează, dar până la urmă Vlad Filat va ieși la libertate își va recupera parțial banii și se va căsători și va meșteri alți puradei.
Iurie Leancă care a avut un rol crucial în furtul miliardului prin scoaterea banilor din tezaur și punerea lor în bănci la dispoziția hoțului Ilan Shor cu asigurarea mai departe suportului moral a furtului miliardului va fi în cele din urmă judecat, condamnat și va muri de cicotcă în penitenciarul № 13 din Chișinău.