Arama nastase targutaProiectul de lege cu privire la modificarea Codului Audiovizualului, care a fost înregistrat în grabă mare la Parlament de un grup de deputaţi, reprezintă o tentativă clară de suprimare a libertăţii de exprimare a presei din Republica Moldova. Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

Preşedintele Asociaţiei „Apollo”, Vasile Năstase, critică dur graba cu care grupul PD şi PLDM promovează acest proiect de lege spre aprobare în Parlament. În opinia acestuia, iniţiativa are ca scop final lustruirea imaginii oligarhului Vladimir Plahotniuc.

„Ce se întâmplă? Aici nu scrie nicăieri că vor fi interzise televiziunile din Federaţia Rusă. Rusia a semnat în 2006 Convenţia Europeană privind televiziunea transfrontalieră, dar nu a ratificat-o. Acum imaginaţi-vă că mâine Duma de Stat ratifică acest document… Este apă de ploaie”, a menţionat Vasile Năstase.

„Mai este un tertip, televiziunea pe care Plahotniuc o retransmite în Republica Moldova, Pervîi Kanal, a fost înregistrată într-o ţară europeană, care este parte a acestei Convenţii. Prin urmare, toate chestiile care ţin de programe informative, politice sau militare vor fi în continuare difuzate fără probleme. Mai mult, oricare alt post de televiziune din Rusia se poate înregistra undeva într-un stat european care a ratificat Convenţia”, a adăugat Vasile Năstase.

Intervenind telefonic, Corina Fusu, deputat PL, a declarat că lucrurile în Republica Moldova se fac pe sub masă, având în vedere faptul că proiectul a fost înregistrat în Parlament marţi, iar a doua zi a şi fost propus la Comisie pentru dezbateri.

„Nu s-a dorit ca să aflăm conţinutul acestui proiect. Se ascund multe lucruri care contravin libertăţii de exprimare. Se adaugă un articol în care scrie că autorul informaţiilor răspândite în media trebuie să fie cunoscut. Prin aceasta se încalcă o normă internaţională, care presupune nedivulgarea sursei informaţionale. M-a pus pe gânduri şi faptul că li se interzice radiodifuzorilor publici să difuzeze publicitate cu excepţia celei sociale şi electorale”, a spus Corina Fusu.

Jurnalistul Ion Terguţă a subliniat că unele articole din acest proiect de lege nu-şi au rostul din moment ce deja se regăsesc în alte documente în vigoare. „Plus Consiliul Coordonator al Audiovizualului capătă atribuţii care îi sunt improprii. La un moment dat, capătă un statut de instanţă, iar acest lucru nu face decât să substituie statul, cel care trebuie să garanteze dreptul în justiţie şi la apărare”, a menţionat Ion Terguţă.

Cel mai grav, au spus invitaţii emisiunii, este faptul că proiectul în cauză după noi dezbateri în Comisia parlamentară juridică şi cea pentru mass-media urmează a fi propus astăzi la vot în plenul Parlamentului.

Expertul media Angela Aramă a specificat că este vorba despre o presiune nebună. „Acest proiect diabolic va fi înaintat spre vot în Parlament. Vă imaginaţi ce va fi? Nu avem timp deloc pentru a întreprinde ceva. Piaţa audiovizualului, care şi aşa practic este în buzunarul unor televiziuni… Va fi legiferat monopolul acestor televiziuni”, a afirmat Angela Aramă.

În context, Vasile Năstase a menţionat că proiectul de lege a fost scris cap-coadă de către deputatul PD Constantin Ţuţu. „Când citeşti chestia asta, te cruceşti. Cum e posibil ca cineva să scrie asemenea lucruri? Asta e făcut de Ţuţu. Este o chestie de ospiciu. Ei nu ţin cont de Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, legislaţia europeană, legislaţia Republicii Moldova, Codul Civil sau Legea cu privire la libertatea de exprimare”, a precizat preşedintele Asociaţiei „Apollo”.

Mai mult, Vasile Năstase a subliniat că acest proiect trebuia dezbătut iniţial de către societatea civilă, iar apoi expertizat de către Consiliul Europei. „Nu poate să treacă aşa ca pe ringul de box. Aici este un proces legislativ foarte serios, nu poţi să tai cu coasa aşa cum vrei tu pentru că nu-i place nu ştiu cui că este criticat la „Ora de Ras”, la „Mai pe scurt” sau la „Ora Expertizei”, a spus preşedintele Asociaţiei „Apollo”.

Cât despre introducerea în grilă a opt ore de produs autohton, Angela Aramă a notat că aceasta ar trebui să aibă loc etapizat, în condiţiile în care piaţa publicitară este foarte mică. „Cota celorlalţi radiodifuzori, în afară de cei care sunt proprietatea celor care au făcut această lege, este foarte mică. Casa Media deţine 70% din piaţă, deci ce le rămâne celorlalţi, practic nimic. Din ce să facă ei acest produs autohton? Este foarte greu”, a menţionat expertul media.

„În momentul în care apare această obligativitate de opt ore, cei care rămân afara acestor procente de publicitate vor fi obligate să se închidă, intră în faliment foarte uşor”, a comunicat în context, Ion Terguţă.

În această ordine de idei, Vasile Năstase a menţionat că în realitate Plahotniuc tinde să-şi lustruiască imaginea în cadrul celor opt ore de emisie autohtonă. „El vrea să-şi lustruiască imaginea tocmai în Prime Time. Ei nu vor face dezbateri clasice pentru că acolo vor veni oameni aşa cum se întâmplă la Publika TV. El va veni cu propagandă şi îşi va consolida partidul pe piaţa media”, a precizat Năstase.

„Am stabilit din start că este un bluf, o încercare de lustruire a imaginii oligarhului de către căţeluşii lui de presă şi de către parlamentarii lui. Sunt nişte lucruri oribile care se întâmplă în ţara asta şi probabil, unica soluţie care a mai rămas este să ieşim cu toţii să protestăm”, a conchis Vasile Năstase.

Preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Dinu Ciocanu, a avut o intervenţie telefonică, subliniind că proiectul prevede modificarea mai multor articole importante ale Codul Audiovizualului şi speră că va fi totuşi invitat la Comisie pentru discuţii.

În context, Angela Aramă a venit cu un îndemn către deputaţi: „Domnilor deputaţi, vă asumaţi o responsabilitate de care n-o să vă puteţi spăla toată viaţa dacă votaţi acest proiect în halul care este acum”.

Totodată, Vasile Năstase a anunţat că în această dimineaţă a transmis din numele Asociaţiei „Apollo” o adresare în acest sens către ambasada Statelor Unite ale Americii, Delegaţia Uniunii Europene, dar şi Misiunea OSCE la Chişinău.

Sursa:jurnal.md

(143 accesari)